Cauta

CFR Cluj – insolventa si 24 de puncte penalizare. Rapid preda „lanterna rosie”!

Tribunalul Specializat Cluj a admis, ieri, cererea de intrare in insolventa a clubului CFR si a stabilit primul termen pentru continuarea procesului in data de 8 mai. Cu numai cateva minute inainte, Liga Profesionista de Fotbal a pedepsit gruparea „feroviara” pentru datoriile acumulate catre jucatori, fosti sau actuali: 24 de puncte penalizare!

Paszkany şi Muresan vorbesc despre viitorul CFR-ului

Fosta campioana a Romaniei a ajuns pe ultimul loc in clasamentul Ligii 1, cu numai 10 puncte, unul mai putin decat Rapid, de la care a preluat „lanterna rosie”. Presedintele clubului CFR, Iuliu Muresan, a anuntat ca va face recurs la decizia Comisiei de Disciplina, iar in ultima instanta se va adresa inclusiv Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. „Nu aveau voie sa ne depuncteze, puteau astepta verdictul Tribunalului Cluj”, s-au plans oficialii din Gruia la finalul sedintei C.D. De fata cand s-a hotarat depunctarea, Lucian Enache, juristul AFAN (Asociatia Fotbalistilor Amatori si Non-amatori), a reactionat: „Este o zi trista. Nimeni nu urmarea depunctarea CFR-ului, ci ca jucatorii sa-si primeasca banii. Ceea ce nu se va intampla acum, ci in doi, trei sau am vazut ca se poarta prelungirea la patru ani. Si nici atunci nu e sigur ca-i vor primi pe toti”. Si seful AFAN, care apara drepturile jucatorilor, sustine ca exista o portita de scapare pentru CFR Cluj: „Pana la iesirea avocatilor nostri din sedinta, asta a fost sentinta. Penalizare cu 24 de puncte. Probabil vor incerca acum sa schimbe decizia, bazandu-se pe aceasta hotarare a Tribunalului, de incepere a procedurii de insolventa. Normal, insa, n-ar mai trebui schimbata decizia, pentru ca insolventa a fost comunicata dupa inceperea sedintei Comisiei”.

Datorii de 90 de milioane de lei

Cu datorii de 90 de milioane de lei (peste 20 de milioane de euro), finantatorul Arpad Paszkany spera ca prin insolventa va scapa CFR-ul de faliment. Din aceasta suma, numai datoria catre statul roman se ridica la 50 de milioane de lei, reprezentand taxe si impozite neachitate pe ultimii ani.
CFR Cluj este al 7-lea club de Liga 1 care solicita intrarea in insolventa in ultimii doi ani, dupa Rapid, Gloria Bistrita, Universitatea Cluj, Otelul Galati, FC Vaslui si Dinamo. Conform legislatiei UEFA, un club nu poate participa in cupele europene in perioada in care se afla in insolventa.

Liviu Ganea: „Au dat bani pe baza unor contracte de imprumut”

Intrarea CFR-ului in insolventa ii afecteaza in primul rand pe jucatori, care nu-si vor mai incasa salariile restante. Fost atacant la echipa „feroviara”, Liviu Ganea a reactionat vehement: „Domnul Iuliu Muresan ne-a trimis scrisori frumoase in care ne spunea sa ne retragem memoriile ca vom primi banii. Totul a fost doar minciuna. Am fost inselati! CFR n-a fost depunctata pentru ca a fost ajutata de Comisiile Ligii. Intotdeauna cei de la Liga i-au ajutat. Jucatorii in Romania sunt sclavi. Dar, lasa, ca mai sunt chestii care nu s-au spus, iar lumea va afla. Sunt niste contracte de imprumut, niste plati pe care ei le-au facut. Au dat bani pe baza unor contracte de imprumut, da, da! Vor raspunde la Tribunal!”.

Ultimele stiri

  • Puterea atingerii: cum contactul fizic reduce cortizolul și inflamația
  • Adriana Săftoiu, în cărți pentru șefia TVR
  • Aubrey de Grey, pionierul mondial al longevității, la București: „Avem 50% șanse ca întinerirea celulară să depășească îmbătrânirea în următorii 15 ani”
  • Tulburător! Ce arată autopsia fetiței care a murit la o clinică stomatologică din Capitală. Nu ar fi trebuit anesteziată – surse
  • O să mai coboare euro sub 5 lei? Ce răspuns a dat Isărescu, guvernatorul BNR
  • Premierul Bolojan anunță că mai multe companii de stat vor fi lichidate. Și a confirmat numele uneia dintre ele
  • Orașele din România în care va ninge în Ajunul Crăciunului 
  • COMUNICAT DE PRESĂ CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII ȘI CREAREA DE LOCURI DE MUNCĂ ÎN CADRUL LAR CHEMICAL R&aA SRL
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. ANM, prognoza meteo până pe 15 decembrie
  • Ciolacu, atac dur la Bolojan: „A confundat funcția cu nevoia de a fi Mesia al României/Totul este blocat” – VIDEO
  • Exit mobile version