AcasăSPORTCel mai vânat fotbalist român în 2024

Cel mai vânat fotbalist român în 2024

Începe cursa pentru cel mai dorit fotbalist român de anul acesta. Este vorba despre Louis Munteanu, jucătorul Fiorentinei, care a fost împrumutat de două ori la Farul. A avut prestații excelente în  tricoul constănțenilor, alături de care a câștigat și titlul anul trecut.

În urma prestațiilor din acest sezon, atacantul de la malul mării a atras atenția granzilor din Liga 1. Surpriză, însă, chiar Farul Constanța a anunțat că va intra în cursă cu Rapid și FCSB pentru a-l transfera definitiv pe Munteanu.

„Am dezbătut subiectul «Louis Munteanu» cu Gică Hagi și Rivaldo. Ne vom juca cartea! Vom încerca să-l ținem la noi. Vedem ce își dorește și Fiorentina. Noi credem în Munteanu, este jucătorul care ne-a ajutat să câștigăm campionatul anul trecut. Cred că avem atuul nostru. A jucat la Farul, se simte bine aici, știe foarte bine echipa, filosofia, sistemul și suntem un club serios”, a spus Ciprian Marica.

Prima formație interesată de serviciile atacantului român a fost Rapid, prin Dan Șucu. Gigi Becali nu s-a lăsat mai prejos, arătându-și și el dorința de a-l aduce la FCSB pe Munteanu.

Acum, Farul anunță că vrea să-l păstreze, după ce, în decursul celor 2 sezoane petrecute la Constanța, românul s-a descurcat de minune sub conducerea lui Hagi.

Munteanu este cotat la 1,5 milioane de euro pe Transfermarkt, însă are șansa de a juca la Campionatul European din vară, iar o prestație bună în Germania îi poate crește cota semnificativ, fiind un jucător tânăr și de perspectivă. Astfel, dacă Edi Iordănescu îl va convoca în lotul tricolorilor pentru turneul final din vară, datele problemei s-ar putea schimba semnificativ, făcând și mai interesantă lupta dintre rivalele din Liga 1.

author avatar
Mihail Ioan
278 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger