Am in minte primele casete tehnice ale meciurilor din „Sportul” anilor ’70. E o amintire clara, cu acele chenare negre in care jucatorii scrisi cu litere mari erau evidentiati pentru jocul lor. Acolo erau toate cheile meciului, aflai cate suturi, cate cornere, cine si cum a arbitrat sau in ce stare era gazonul. Totul se incheia cu „Trofeul Petschowski”. Ce era acest trofeu si, mai ales, cine fusese Petschowski? Taica-meu mi-a zis ca a fost cel mai bun fotbalist roman pe care il vazuse si ca trofeul se acorda publicului cel mai corect. De ce? Pentru ca Petschowski fusese nu doar un fotbalist genial, ci si unul de o sportivitate rara.
A doua amintire legata de umbra marelui fotbalist e una care canta. Dintr-o mare alb-rosie tremuranda si care emotiona pana la lacrimi, a galeriei echipei UTA, iesea un cantec superb: „De la Dunare la Sena, / Din Carpati la Pirinei, / Toti utistii se aduna / Sa vada un meci si ei / Toti iau mingea si-o incearca / Si o joaca armonios, / Numai unul sta deoparte / Si suspina dureros / E Petschowski, fotbalistul / Ce-ti incanta inima, / Tot Aradul il admira / Impreuna cu UTA!”. De ce oare Petschowski suspina in versurile lor?
Povestea adevarata spune ca simbolul absolut al Aradului era timisorean. Se nascuse in 1921 si la 16 ani debuta la Chinezul, in Divizia B. Cineva ii spusese „Csala”, adica „fentosul” in limba maghiara. Fusese un copil amarat, al patrulea din 10 frati. Taica-su venise din Bohemia, era un slovac muncitor si in Timisoara gasise o banateanca frumoasa, cu care facuse casa. In timpul razboiului, a ajuns la Oradea si a iesit campion al Ungariei cu CAO. A jucat 77 de meciuri in liga maghiara, iar dupa razboi s-a dus la Cluj, la Ferrar, inaintasul CFR-ului. Acolo l-a reperat, in 1946, baronul Neuman, proprietarul Uzinelor Textile din Arad. Se spune ca Petschowski a fost incantat de faptul ca baronul era slovac la origini, ca si el. Intr-o discutie pe care am avut-o in octombrie 2006, profesorul Dionisie Piros (al carui tata fusese contabilul si totodata mana dreapta a baronului) imi povestea despre puterea de seductie uluitoare a tanarului Neuman in acest caz. In fine, Ceala e angajat lacatus-mecanic la UTA, iar in jurul lui se construieste o echipa fabuloasa. In ’47 vine primul titlu, iar in 1948, cu o luna inainte ca baronului Neuman sa-i fie nationalizata averea, UTA reuseste eventul!
Din 1950, pentru Ceala a inceput o cursa epuizanta de evitare a cluburilor militare. A cedat, in ’52, ofertei venite de la CCA. Transferul l-a innebunit pe vicepremierul de atunci, agentul NKVD Iosif Chisinevschi, care i-a facut un scandal monstru tanarului Nicolae Ceausescu, ministru al Apararii. „Cat i-ati dat?”, a tunat Chisinevschi intr-o sedinta de Birou Politic al PMR. „Nimic!”, a parat Ceausescu. „Am informatii ca i-ati dat 500.000 de lei”. „Nu, tovarase, a venit la CCA de placere!”. Ceala, se zice, le-ar fi spus alor sai, la Arad, ca „tovarasii ma imbraca si capitan de Armata si-mi dau si 700.000 de lei”. Cu CCA, Petschowski cucereste titluri in ’52 si ’53 si devine chiar capitan!
Se intoarce la Arad, unde joaca din ’55 pana in ’61. Se pare ca „suspinul dureros” din cantec era provocat de finala Cupei din ’53, cand, pe „23 August”, in fata a 60.000 de oameni, UTA invingea CCA, echipa al carei lider devenise, cu 1-0! In 11 iunie 1961 a jucat ultima oara, intr-un Steagu Rosu Brasov – UTA 3-1. Apoi, s-a imbolnavit de cancer si a murit in octombrie 1968. In aceeasi toamna se instituie „Trofeul” cu numele sau. Lasase in urma doi baieti, sase titluri, doua Cupe, 273 de meciuri si 86 de goluri, dintre care 69 pentru UTA.
