AcasăSPORTCe înseamnă „vulturul albanez", gestul pe care un jucător kosovar l-a făcut...

Ce înseamnă „vulturul albanez”, gestul pe care un jucător kosovar l-a făcut la meciul cu România şi care i-ar fi provocat pe fanii tricolorilor

A fost mare scandal, vineri seară, la meciul România – Kosovo, abandonat în prelungiri, la scorul de 0-0, după ce oaspeţii au plecat de pe teren.

Ei i-au acuzat pe suporterii tricolorilor, prezenţi pe Arena Naţională, de comportament rasist.

Şi kosovarii ar fi provocat

Fotbalistul Lumbardh Dellova, din naţionala celor din Kosovo, a făcut „vulturul albanez”, un gest care a devenit simbol pentru identificarea etnică și culturală pentru albanezii din întreaga lume, dar care a stârnit revoltă în tribune.

Numit „shenja e flamurit” (semnul steagului) în albaneză, gestul reprezintă unitatea etnică și mândria națională albaneză, fiind asociat cu termenii „Shqiptar” (fiu al vulturului) și „Shqipëri” (țara vulturilor), care subliniază legătura simbolică dintre acest popor și vulturul mitologic, potrivit Antena 3.

Gestul vulturului albanez continuă să fie un simbol al mândriei etnice, dar folosirea sa în contexte tensionate, cum sunt competițiile sportive, adesea stârnește controverse.

UEFA va da verdictul

România va avea de așteptat până va afla deznodământul scandalului de pe Arena Națională. O decizie UEFA ar urma să sosească în aproximativ două-trei săptămâni.

Cei de la UEFA au ținut legătura prin telefon cu kosovarii, însă nu i-au putut convinge să termine meciul pe teren.

Arbitrul a fluierat finalul meciului și sunt șanse mari ca ”Tricolorii” să câștige cu 3-0 la ”masa verde”.

author avatar
Andrei Ștefan
736 afisari

3 COMENTARII

  1. Că erau chitiți să facă ceea ce au făcut,au demonsrat-o acești apatrizi cu vârf și indesat.Problema e la alții.Foruri sportive,jurnaliști,oficiali și alți tăntălăi.Cade din start cum că”Serbia,Serbia”ar fi o scandare rasistă,indiferent în ce loc și în orice situație.Apoi,dacă acești separatiști urăsc Serbia,e treaba lor.După căpățânile lor,ar trebui ca toată lumea sa aibă același sentiment.Eu respect Serbia și pe sârbi.Îmi interzic ei acest lucru?Cum așa ? E ceva total aiurea,o tâmpenie fără margini.Am voie să invoc numele Serbiei,la fel ca și pe cel al Germaniei,Franței,Vietnamului sau Tongăi,când vreau și unde vreau.Și ,sigur nu va obiecta nimeni.Doar ei,niște uzurpatori,sunt Gică-contra.Și să închei cu o întrebare retorică:dacă pronunțarea cuvântului Serbia are o conotație rasistă,comportamentul „suporterilor”lor la meciul tur,când au huiduit Imnul Național al României și au urlat „țiganii,țiganii”,ce fel de atitudine a fost?Ne spune „doamna”UEFA?La rahat,cu acești indivizi,inventați de către nemernicii de americani!

  2. de fapt inseamna o specie de gaina ouatoare fara oua, careia i-au dat tara amerlocii (neavand oua sa atace direct Rusia) ca singure gainile labaneze kosovare eunuce nu aveau cum sa o obtina! KOSOVO E SERBIA!

  3. Cea mai mare nedreptate este închiderea stadionului la următorul meci al naționalei .Politica în sport indiferent de ce natura sint nu văd rostul .Este la fel cu s-a întâmplat la jocurile olimpice de la Paris cind sportivii ruși nu au avut voie să participe la deschiderea și închiderea lor .
    Au fost două grupuri de tari care tot pe baza politică pentru evitarea divergentelor s-a stabilit ca ele să nu joace niciodată intre ele Pentru Romania și Cosovo ar fii trebuit sa se procedeze la fel.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger