AcasăSPORTCasa de moda Venus

Casa de moda Venus

Pe genericul de la „Replay”, fix la ora 23 si 10 minute, se aude o fraza rostita de o voce care canta, taiata dintr-un jurnal interbelic: „cu tricouri de culoare deschisa, Venus!” O data, de doua ori, pana cand m-am prins ca vocea avea dreptate – in imaginea prinsa in tablou e chiar Venus, in tricouri deschise cu dungi orizontale, late! Numai ca eu stiam ca Venus erau „negrii”.

„Negrii din Splai” li se spunea si asa am cunoscut povestea echipei celebrului prefect Gabriel Marinescu, a lui David, zis „Il Dio”, dar mai ales a lui Iuliu Bodola, probabil cel mai bun fotbalist roman pana la razboiul al doilea. I s-a spus Venus, pentru ca lui Alexandru Eladescu, fondator si viitor presedinte, i s-a parut prea populara varianta autohtona – Luceafarul. In jurul echipei in negru se strang oameni cu bani si in 1919, imediat dupa doliul razboiului, Venus cucereste „Cupa Jean Luca Niculescu”, prin primavara, apoi in toamna „Cupa Harwester” – singurele competitii de fotbal organizate la noi. Apoi primul, in 1920, din seria celor opt titluri. 1921, 1929, 1932, 1934, 1937, 1939 si ultimul in 1940, inainte de intrarea in al doilea razboi. Poate ca atunci a fost cel mai bine in tara, poate ca atunci a fost cel mai frumos fotbal. Cert este ca in toti acei ani a fost o lupta intre Bucuresti si Timisoara, intre Venus, Juventus, Rapid, Unirea Tricolor de o parte, lovindu-se insa mai rau si mai ales intre ele, si Chinezul si apoi Ripensia pentru suprematia Timisoarei. Venus era insa emblema. Cea mai iubita echipa a Romaniei ajunsese astfel pentru ca era eleganta, nobila, aristocratica. In 1935, pe terenul ei din parcul Stirbei (langa Opera de azi), pe malul Dambovitei, se instaleaza prima nocturna din tara, sute de becuri, insirate pe zeci de fire, traversand pe deasupra, desigur, terenul. Presedintele Eladescu isi taiase o padure intreaga si construise in 1931 un stadion de 15.000 de locuri, cu cabinete medicale si vestiare moderne, totul in lemn, cu stalpi de beton armat. Cand peste tot in tara se juca pe zgura, Venus juca pe singurul teren gazonat ca in Anglia. Venus, a carei galerie condusa de celebrul George Chibrit invatase sa cante ca pe „Old Trafford”, strangea titluri, suporteri, glorie, dar mai ales vedete. In 22 septembrie 1935, arena ei gazduieste primul cuplaj din istorie, Unirea Tricolor – Amefa Arad si Rapid – Crisana Oradea.

Momentul de cruce se petrece insa in ianuarie 1936, cand cel mai puternic om din tara, mana dreapta a regelui Carol al II-lea, funestul general Gabriel Marinescu, cere si obtine presedintia Venusului. Cercul negru cu steaua alba in 8 colturi intra intr-o alta zodie. Emblema aristocratiei devenea semnul fortei. David, Sfera, Albu, Bodola, grecul Humis, cel mai scump transfer interbelic, aveau sa afle de stapan. Ripensia si mai ales Rapid deveneau tinte, iar Venus abandona smochingul si eleganta Europei pentru a-si pune cizme.

author avatar
Marius Mitran
479 afisari

1 COMENTARIU

  1. draga domnule RETROgazetar sportiv, MM

    Am incercat, din greu, sa caut mesajul acestui articol, material sau in ce categorie a deviatiilor – gerontofilie intre tine montor taste si mouse – poate fi numit. Oricat ai incerca sa-ti readuci valoarea pe acelasi postament cu nea Vanea, nea Mache, nea Gioni sau alti corifei ai gazetariei romanesti interbelice si post tu nu poti sa te debarasezi de vechea politica invatata, pe colt de banca, in Cismigiu – adica sa scrii RETRO – sa comentezi, ca o baba surda, ceea ce altii au spus cu ani in urma pe postul national si pe banii nostri cum a dat si a luat si a facut X la un derby. Baietas, mai bine zis mosulica, ca tot traiesti in trecut, daca nu ai talesnt – sa vii cu ceva nou – cauta, impreuna cu steluta ta alba cu 8 colturi, sa te ancorezi cu picioarele in prezent sau viitor. Dar cum gerontofilia te caracterizeaza – ai ingropat-o de vie si pe Batrana Doamna alb-rosie din Arad cat ai curtat-o, ca sfat dute si cauta-ti cele mai interesante materiale la IML – sectiunea morga – baza de cautare – 1 i.e.n. 1000 e.n. Poate ne spui cum juca cel din Neandertal fotbal in Banie. Hai pa ca m-ai plictisit prea mult!!!! mosulica
    PS Cum acersta este un pamflet la adresa ta – sa nu uiti sa-ti mai cureti proteza si sa-ti pui ochelarii de respectabil batranel de Cismigiu. Un parc, din Bucuresti, un pic mai departe de Oborul tau, pe care l-i frecventat acum 100 de ani cand erai tanar.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger