AcasăSPORTCarmen, violata si ucisa!

Carmen, violata si ucisa!

Incepe „Replay”-ul cu primul episod din sezonul nou, razboiul Steaua – Dinamo. Telefonul scrasneste inca o data, dar am timp sa raspund. „Sa nu uiti de Carmen! Carmen de atunci e dovada crimei!”. E omul care m-a ajutat sa razbat in labirintul unor documente care sa desluseasca momentele nasterii celor doua cluburi.

Razboiul sfarsitului lumii se desfasoara timp de 70 de minute. Batalia de la Stalingrad, generalul Mihail Lascar cade prizonier, revenirea sa in tara in fruntea diviziei Horea, Closca si Crisan, decretul dat ca ministru al Armatei, in vara lui ‘47, de infiintare a echipei ASA Bucuresti, viitoarea Steaua. Apoi jucatorii luati de la Carmen, echipa desfiintata a industriasului Mociornita.

Actul 2. Povestea lui Dinamo. Sindicatul Militiei hotaraste acapararea Unirii Tricolor, apoi a Ciocanului, fost Macabi, tot sub umbrela Internelor lui Teohari Georgescu. Punctul comun: fuziunea Ciocanului cu Unirea, rezultatul e Dinamo. Alt punct comun: inregimentarea de jucatori de la Carmen, in frunte cu Angelo Niculescu.

Sfarsit de capitol. Si totusi, cine a fost Carmen? A fost infiintata in ’37 sub numele de „Intreprinderea de Pielarie Mociornita” de tanarul Ionel, avocat, fiul industriasului Dumitru Mociornita. In ’40 ii schimba numele in Carmen, indragostit fiind de o femeie. De altfel, intr-un interviu din Gazeta Sporturilor din 6 mai 1945, Ionel declara ca are doua pasiuni: „o tanara tovarasa de viata aleasa cu gust de fin cunoscator si un club de fotbal”! Si ca dovada ca se pricepea la fotbal, Mociornita preia conducerea echipei dupa ce antrenorul Tihani cere prea multi bani. A ramas celebra partida castigata cu Juventus, pe care a pregatit-o o saptamana „din punct de vedere psihologic”.

In cele din urma il numeste pe Lazar Sfera antrenor si face din Carmen un club sindical. In decembrie ’45, Dinamo Tbilisi este invitata din URSS sa participe la un turneu, iar Ana Pauker, ministru de Externe, ii cere lui Mociornita ca sovieticii sa castige meciul. Refuza si este informat ca F.C. Carmen e sub ancheta si suspendata pana la finalizarea acesteia.

Si vine ultimul capitol. Carmen incepe campionatul 1946-’47 cu Petre Steinbach ca antrenor si cu o echipa de vis intre care erau Simatoc (fugit apoi din lagarul comunist pentru a juca la Milano si la Barcelona), Bazil Marian, Covaci, Gica Popescu. Acum se intampla momentul evocat in „Replay”, cand I.T.A., echipa lui Neuman, vine pe ANEF sa bata pe Carmen. Baronul ii sopteste lui Mociornita ca a aranjat la Radio sa se imprime pe placi de patefon comentariul partidei si ca il va face cadou omologului sau, la Capsa, dupa meci. Numai ca la Capsa va ajunge doar Mociornita, ca sa sarbatoreasca victoria sa cu 5-2. Urmeaza un 6-0 cu Ciocanul, cand Bazil Marian s-a asezat cu fundul pe minge si cu mana streasina la ochi isi cauta adversarii. Gestul a adus insa sfarsitul. Carmen e desfiintata in vara lui ’47!

Sfarsit de poveste. In mai ’48, in locul lui Carmen juca ASA, iar Mociornita e arestat. Ajunge la Jilava, unde sta in carcera cu Mircea Vulcanescu. Dupa 7 ani e eliberat si angajat muncitor la o fabrica de pungi de hartie si primeste o mansarda intr-o curte mizera, cu closet afara.

author avatar
Marius Mitran
380 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger