AcasăSPORTCarlos Alcaraz, campion la US Open! Spaniolul devine cel mai tânăr lider...

Carlos Alcaraz, campion la US Open! Spaniolul devine cel mai tânăr lider ATP din istorie – VIDEO

Carlos Alcaraz, campion la US Open! (sursa foto: captură video Twitter/ATP)

La cei 19 ani ai săi, Carlos Alcaraz a reușit o performanță fantastică pentru cariera sa!

Spaniolul a câștigat US Open 2022. L-a învins, duminică, în finala Grand Slam-ului pe norvegianul Casper Ruud (locul 7 ATP), scor 6-4, 2-6, 7-6(1), 6-3, după un meci ce a durat 3 ore și 20 de minute.

Primele mărturii „la cald”, la finalul meciului

Și nu doar că a câștigat trofeul la US Open, după înfruntarea încheiată după patru seturi, dar în urma acestei performanțe, Alcaraz devine cel mai tânăr jucător nr. 1 din istoria ATP, potrivit forbes.com. L-a depășit astfel pe Lleyton Hewitt, care, la 20 de ani și 9 luni, fusese cel mai tânăr număr 1 în această ierarhie.

Vizibil emoționat, Alcaraz a recunoscut că e vorba de un vis împlinit pentru el. „Este ceva la care am visat încă de când eram copil. Să fiu numărul 1 în lume, să fiu campion”, a mărturisit spaniolul în vârstă de 19 ani.

Din câte se poate vedea din imagini, adversarul său din finala US Open 2022 l-a aplaudat pe spaniol în momentul în care acesta a ridicat deasupra capului trofeul competiției.

author avatar
Andrei Coman
216 afisari

2 COMENTARII

  1. Talent in stare pura
    Pustiul are un mare viitor in fata ,daca nu va fi chinuit de accidentari .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger