AcasăSPORTCare Petrolul?! Mutu se autopropune la Fiorentina!

Care Petrolul?! Mutu se autopropune la Fiorentina!

In tricoul Fiorentinei, Mutu a jucat timp de cinci sezoane

Atacantul Adrian Mutu a declarat ca ar fi de acord cu o revenire la Fiorentina, in cazul in care gruparea toscana i-ar solicita serviciile pentru a suplini absenta lui Giuseppe Rossi.

In tricoul Fiorentinei, Mutu a jucat timp de cinci sezoane

Dat afara de gruparea corsicana Ajaccio deoarece nu s-a prezentat la reunirea lotului, internationalul Adrian Mutu viseaza cu ochii deschisi la o revenire in Serie A. Si nu oriunde, ci la AC Fiorentina, echipa pentru care a evoluat intre 2006 si 2011, marcand 54 de goluri. Chestionat ieri in legatura cu situatia de la formatia „viola”, care l-a pierdut pe atacantul Rossi, accidentat, Mutu a declarat pentru „Radioblu”: „Regret ceea ce i s-a intamplat lui Rossi, juca foarte bine si ajuta Fiorentina. Stiti cu totii ce simt pentru acest oras si aceasta echipa. Am ramas in relatii bune cu membrii conducerii. Acum ma antrenez cu un preparator fizic spaniol. Am avut discutii cu Petrolul, dar inca nu am semnat nimic si daca Della Valle (n.n. – Andrea Della Valle, presedintele Fiorentinei) ma va chema, nu ma voi gandi de doua ori!”.

Si Mario Gomez e rupt

Atacantul Giuseppe Rossi a suferit o leziune la ligamentul colateral al genunchiului drept in meciul cu Livorno, scor 1-0, din campionatul Italiei, el urmand sa fie indisponibil mai multe luni. Tehnicianul Vincenzo Montella are mai multe probleme in ofensiva, si germanul Mario Gomez fiind accidentat. Conform presei italiene, tintele de transfer al Fiorentinei sunt atacantii Marco Borriello si Maxi Lopez.

Contra il asteapta la Ploiesti

In pofida acestor vesti, antrenorul Cosmin Contra il asteapta pe Adrian Mutu la reunirea Petrolului. Fostul international spera ca „Briliantul” va semna cu gruparea prahoveana pana la plecarea in primul cantonament extern.

author avatar
Laurentiu Teodorescu
114 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger