AcasăSPORTBute apeleaza la U2 pentru meciul de sambata noapte!

Bute apeleaza la U2 pentru meciul de sambata noapte!

Facut KO in infernul de la Nottingham, romanul spune ca si-a revenit complet dupa bataia incasata de la Carl Froch, iar sambata noaptea, impotriva rusului Denis Grachev, vom vedea un Lucian Bute mai pregatit ca niciodata.

Lucian vrea sa redevina campion mondial

Pugilistul roman este constient de importanta si dificultatea meciului cu Denis Grachev, dar considera ca intalnirea de la Montreal reprezinta momentul propice pentru a le arata contestatarilor ca Lucian Bute nu e un boxer terminat.

Bute considera ca muzica lui U2 ii poarta noroc

Fostul campion mondial la supermijlocie, in versiunea IBF, spune ca si-a facut bine temele, considerandu-l pe Grachev „un pugilist dur, cu lovituri puternice de brate, un razboinic in adevaratul sens al cuvantului, dar un sportiv mai slab pregatit din punct de vedere tehnico-tactic”.

Bute s-a antrenat intens sub comanda lui Larouche

Bute mizeaza din plin pe sustinerea staff-ului sau si a fanilor canadieni care vor umple pana la refuz Bell Center din Montreal. „Avem mare incredere in Lucian, el este capabil sa revina in prim planul boxului profesionist. Pentru meciul cu Grachev a efectuat peste 80 de reprize de sparring foarte dur cu un luptator tare (n.r. – canadianul Andrew Gardiner) si este pregatit sa infrunte loviturile de ciocane pe care suntem siguri ca rusul le va arunca sambata noaptea”, spune antrenorul Stephan Larouche. Dupa ce la meciul cu Carl Froch, din luna mai, a intrerupt traditia si a folosit, ca melodie de intrare, „When we stand together” a canadienilor de la Nickelback, Lucian Bute va reveni, sambata, la melodia consacrata – „Where the streets have no name” a irlandezilor de la U2. Boxerul roman sustine ca hitul celor de la U2 ii aminteste de locurile in care a copilarit si ca piesa ii poarta noroc, mai ales ca a inceput sa o foloseasca din 2006, cu putin timp inainte de a deveni campion mondial. Pe de alta parte, Lucian refuza sa mai foloseasca „When we stand together” din superstitie: a utilizat-o inaintea unei infrangeri, „desi mesajul este unul ok, care arata cat de unita trebuie sa fie o echipa”. Interesant este ca la Nottingham, la singura infrangere suferita la profesionisti, Bute a refuzat sa intre in ring pe melodia irlandezilor de la U2, tocmai pentru a nu creste si mai mult tensiunea in public.

Recuperare cu un psiholog sportiv

Afectat moral de infrangerea suferita in fata lui Carl Froch, pugilistul roman a decis sa apeleze la serviciile unui psiholog sportiv canadian, Robert Schinke, profesor la Universitatea din Ontario.

Robert Schinke l-a ajutat mult pe roman

Cei doi au mai colaborat timp de un an, in 2007, in perioada in care boxeurul din Pechea devenea si campion mondial. Schinke, prin mainile caruia au mai trecut Jean Pascal sau Eric Lucas, sustine ca este greu ca un sportiv sa se recupereze dupa o infrangere. Insa, cu ajutorul apropiatilor si al staff-ului, orice invins poate redeveni un campion. „Primul pas este ca sportivul sa accepte infrangerea, sa vada unde a gresit si sa-si recapete increderea in fortele proprii. Nu trebuie sa dea vina pe o zi slaba. Trebuie sa-si asume responsabilitatea infrangerii si sa vada ce trebuie sa faca pentru a nu mai repeta greselile respective” sustine Robert Schinke. Psihologul canadian spune ca Lucian Bute nu este nici primul si nici ultimul boxer care pierde vreun meci, dar ca romanul are calitatile necesare de a calca pe urmele unor Vladimir Klitschko sau Roy Jones Jr., care au devenit campioni mondiali dupa ce au suferit infrangeri prin knock-out.

author avatar
Cristi Ionita
522 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger