In ciuda aparentelor si a previziunilor, se pare ca iubitorii boxului din Nottingham, orasul natal al lui Carl Froch, nu sunt foarte increzatori in sansele acestuia inaintea confruntarii cu super-campionul Lucian Bute.
Tonul scepticismului este dat de editorialistul Steve Bunce, de la publicatia locala “The Independent”, unul dintre cele mai importante ziare care apare in Nottingham. Acesta spune ca “Froch nu a fost foarte inteligent cand a ales un adversar de calibrul lui Bute pentru meciul in care revine acasa dupa trei ani”.
Bunce se teme ca loviturile incasate de britanic de-a lungul timpului isi vor spune cuvantul si considera ca Froch nu mai are aceeasi prospetime ca in uma cu cativa ani. De altfel, conform statisticii, cei doi pugilisti au disputat cate sapte meciuri in ultimii patru ani, dar Froch a petrecut mai multe reprize in ring si a incasat mult mai multe lovituri care i-au afectat serios corpul si barbia despre care se spunea candva ca este de granit.
Daca Bute a fost inteligent si a alternat meciurile grele cu cele mai putin dificile, petrecand in ring numai 46 de reprize (6,57 reprize pe meci), Froch a “stat la cotoare” 84 de reprize cu adversari duri precum Mikkel Kessler, Andre Ward, Arthur Abraham sau Jean Pascal, ultimele sapte meciuri ale britanicului ajungand invariabil in repriza a 12-a. In aceste conditii, editorialistul britanic considera ca “Bute are mari sanse sa-l dovedeasca pe Froch, singura sansa a Cobrei fiind ca romanul sa stea la bataie, ceea ce este foarte putin probabil, Bute fiind un strateg mult mai bun”. Lucian va miza, la meciul cu Froch, pe o galerie de aproximativ 1.000 de persoane, cateva sute fiind sustinatori veniti din Romania. O parte dintre acestia au ajuns deja la Nottingham, oras in care vor poposi, special pentru meciul de sambata, si cateva sute de canadieni, care vor face deplasarea cu doua avioane charter.
„Diferenta intre un campion si un challenger: eu in costum, el in tricou!”
Chestionat asupra tupeului de care da dovada pugilistul englez, Lucian Bute s-a aratat indiferent la Nottimgham de reactiile zgomotoase pe care Carl Froch le-a avut de-a lungul timpului, dar mai ales in saptamanile premergatoare partidei: „E treaba lui ce spune, dar vreti sa stiti care este diferenta dintre un campion si un challanger?! Ei bine, el a venit la conferinta de presa in tricou, iar eu in costum!”.