AcasăSPORTBusculadă la stadion, înaintea finalei ce va fi arbitrată de Istvan Kovacs,...

Busculadă la stadion, înaintea finalei ce va fi arbitrată de Istvan Kovacs, în Irak. Imagini ȘOCANTE!

sursa foto: captură video/Twitter

Imagini înspăimântătoare au fost surprinse, joi, cu doar câteva ore înaintea unei finale ce va fi arbitrată de către Istvan Kovacs: interesul pentru meciul de joi seară se anunță a fi unul uriaș. Din păcate, înainte de fluierul de start s-a produs o busculadă soldată cu victime. Un om a murit și alte câteva zeci de persoane au fost rănite.

Au fost scene șocante în apropierea stadionului ce va găzdui partida de fotbal. E vorba despre stadionul din Basra, Irak, unde va avea loc finala Cupei Golfului, partida Irak – Oman. Meciul va fi arbitrat de Istvan Kovacs și este programat să înceapă la ora 18.

sursa foto: captură video/Twitter

Ce s-a întâmplat de s-a ajuns să se producă o busculadă? Mii de oameni s-au călcat în picioare în fața stadionului din Basra – mulți nu aveau bilete, au venit de la sute de kilometri distanță, și au aflat că 90% din tichete fuseseră deja vândute, potrivit gsp.ro.

În încercarea de a ajunge pe stadion, unii au forțat porțile stadionului. Din imaginile surprinse la fața locului și postate pe rețelele de socializare se pot vedea oameni încercând să sară peste un gard metalic. Au apărut și imagini șocante, cu oameni căzuți din picioare, și în ajutorul cărora au sărit alte persoane.

Un om a murit. Zeci de răniți

Potrivit agenției de presă Iraq News Agency (INA), un om a murit și alte 60 de persoane au fost rănite în urma acestei busculade, notează CNN.

Finala Cupei Golfului, dintre Irak și Oman, se va desfășura joi la Basra conform programului, au transmis oficialii Asociației Irakiene de Fotbal, conform sursei citate. Anunțul a venit după producerea busculadei din proximitatea stadionului.

Atenție, vă avertizăm că sunt imagini șocante!

author avatar
Andrei Coman
266 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger