AcasăSPORTBorussia Dortmund - Real Madrid 4-1. Lewandowski One Man Show. Ibericii sunt...

Borussia Dortmund – Real Madrid 4-1. Lewandowski One Man Show. Ibericii sunt groggy!

Dupa umilinta suferita de FC Barcelona marti seara, 0-4 in deplasare cu Bayern Munchen, Real Madrid a iesit la fel de sifonata din deplasarea de la Dortmund, pierduta de „galactici” cu 1-4.

Jose Mourinho si elevii sai se gandeau ca vor avea viata mai usoara decat Barcelona, luand in calcul diferenta din Bundesliga, dintre Bayern si Borussia, dar cei de la Real Madrid au dat peste Robert Lewandowski, un super-atacant in mare forma.

Nemtii si-au inghesuit adversarii inca din start, Reus si Lewandowski dandu-i mari batai de cap lui Diego Lopez in minutul 7.

Doar 60 de secunde mai tarziu, Schmelzer centreaza de pe stanga si Lewandowski pune latul pentru primul sau gol din cele patru reusite intr-o semifinala absolut fabuloasa cu Real Madrid.

Ibericii au incercat sa riposteze, dar si-au creat prima ocazie cu adevarat periculoasa abia in minutul 24, cand sutul lui Cristiano Ronaldo, din lovitura libera de la 25 de metri, este scos cu greu de Weidenfeller.

De altfel, Real a reusit sa marcheze doar dintr-o gafa a defensivei adverse, Higuain interceptand o pasa trimita aiurea de Hummels si centrand in fata portii pentru golul de 1-1 reusit de Cristiano Ronaldo in minutul 43.

Dupa pauza, madrilenii au cedat complet centrului terenului si Borussia a dat recital.

Lewandowski a facut 2-1 in minutul 50, cu o reluare din apropiere, si 3-1 in minutul 55, cu un sut puternic din centrul careului.

Gundogan putea sa inscrie golul de 4-1 in minutul 61, dar sutul sau a fost scos in extremis de Diego Lopez.

La Dortmund a fost, insa, seara lui Lewandowski, polonezul trecandu-si in cont al patrulea gol in minutul 67, cand a transformat cu siguranta un penalty.

Si cum nemtii sunt nemti, Borussia a continuat sa preseze, iar Reus, Kuba si acelasi Lewandowski i-au dat din nou mari emotii lui Diego Lopez.

Abia pe final Real s-a mai trezit din amorteala si a ratat doua ocazii importante prin Cristiano Ronaldo si Varane.

Borussia Dortmund – Real Madrid 4-1 si nemtii sunt in mare masura calificati in finala, un ultim act ce risca sa devina o afacere 100% germana, Borussia si Bayern predand adevarate lectii de fotbal in doua meciuri disputate impotriva echipelor care erau considerate cele mai tari pana acum.

author avatar
Cristi Ionita
620 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger