România se pregătește pentru al doilea meci din faza grupelor la Euro 2024. După victoria categorică de 3-0 împotriva Ucrainei, echipa națională va pleca mâine dimineață cu trenul spre Koln, unde sâmbătă va întâlni Belgia, o echipă rănită după înfrângerea din prima etapă (0-1).
Arthur Theate, fundașul de 24 de ani de la Rennes, a declarat că, în ciuda pierderii primului meci, echipa belgiană este optimistă în privința calificării în fazele superioare.
„Sunt gata să joc. Am avut o problemă minoră la gleznă, dar am luat-o în serios și m-am recuperat rapid pentru a reveni pe teren. Acum sunt pregătit de joc”, a spus Theate.
Întrebat despre începutul dificil la Euro, fundașul a admis: „Nu a fost modul în care am vrut să începem acest turneu. Suntem sub presiune acum, nu mai putem pierde. Sunt nerăbdător să demonstrăm ce putem, dar trebuie să nu confundăm nerăbdarea cu graba”.
Theate a reflectat și asupra primei înfrângeri a echipei împotriva Slovaciei: „Am fost neînvinși înainte de turneu și am suferit prima înfrângere împotriva Slovaciei, care este o echipă bună. Dacă am fi concretizat ocaziile pe care le-am avut, am fi câștigat acel meci”.
În ceea ce privește atmosfera din echipă, Theate a spus: „Este bună. Jucătorii știu să revină. Suntem nerăbdători să arătăm cine suntem împotriva României. Presiunea este mare, dar ea există la fiecare meci dintr-un Campionat European”.
La conferința de presă a participat și Youri Tielemans. Mijlocașul de 27 de ani de la Aston Villa a menționat că nu crede că va începe meciul din primul minut, dar este „pregătit să joace, la fel ca toți ceilalți”.
„Vom câștiga sigur sâmbătă”
Tielemans a subliniat importanța fiecărui meci la un Campionat European: „Să pierzi o dată nu este un dezastru, dar acum suntem obligați să câștigăm. Dacă ne vom concretiza ocaziile, sunt sigur că vom câștiga sâmbătă. Românii vor juca foarte compact și vor încerca să profite de greșelile noastre. Trebuie să fim atenți la acest aspect”, a concluzionat el.