AcasăSPORTBelgia vine cu tineretul la Euro?

Belgia vine cu tineretul la Euro?

Generația de aur a belgienilor se apropie de finalul carierei, fără realizări notabile. Cea mai puternică adversară a României de la Euro pregătește o nouă brigadă de tineri jucători care vor fi, cel mai probabil, prezenți la Campionatul European din vară.

Totuși, nu trebuie neglijat faptul că jucători emblematici ai Belgiei, precum DeBruyne sau Lukaku, vor rămâne și în această vară prezenți la post.

Belgienii sunt hotărâți să repare eșecurile de la Euro 2020 și de la Campionatul Mondial din Qatar din 2022, unde au avut un parcurs mult sub așteptări.

Pe lângă presiunea de a-și spăla rușinea, belgienii se confruntă și cu lipsa de jucători importanți, începând de la portar. Celebrul Thibaut Courtois este obligat să zică pas turneului final din vară, după o dublă accidentare la genunchi, care încă îl ține departe de gazon.

Lucrurile nu stau mai bine nici în linia de fund a Belgiei. Unul dintre stâlpii apărării, Toby Alderweireld, a renunțat la echipa națională, astfel că nu poate fi folosit la vară, în Germania.

În lina de mijloc, nu scăpăm de călăul DeBruyne. Stâlpul lui Manchester City va fi prezent alături de echipa națională la Euro, fiind complet refăcut după o accidentare care l-a ținut și pe el luni de zile pe bancă.

Nici atacul Belgiei nu va arăta la fel ca pe vremuri. Două dintre numele importante care pe vremuri făceau senzație în ofensiva belgiană, lipsesc de la Euro. Este vorba despre Eden Hazard și Dries Mertens.

Cariera lui Hazard este limpede că a ajuns la final, dar Mertens, după cum spun unii oameni de fotbal, ar putea să mai prindă naționala și anul acesta. Cu toate acestea selecționerul Tedesco i-a spus direct că i-a trecut vremea și că trebuie să facă loc jucătorilor care vin din urmă.

author avatar
Mihail Ioan
281 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger