AcasăSPORTBataie intre dinamovisti la un antrenament

Bataie intre dinamovisti la un antrenament

Cosmin Matei, victima furiei lui Andrei Cristea

Tocmai cand lucrurile s-au linistit in club, jucatorii lui Cornel Talnar tulbura atmosfera cu un incident petrecut recent la o sedinta de antrenament. Protagonisti au fost Cosmin Matei, Andrei Cristea si Srdjan Luchin.

Cosmin Matei, victima furiei lui Andrei Cristea

Scandalul l-a iscat Andrei Cristea, caruia i s-a pus pata pe Cosmin Matei dupa o intrare mai energica a acestuia la atacantul moldovean. Decis sa puna lucrurile la punct chiar acolo, pe terenul de antrenament, Cristea l-a luat la picioare pe mai tanarul sau coleg, pe care a-ncercat sa-l si machieze putin. Intre cei doi a intervenit, insa, „sarbul” Luchin direct cu pumnii in Cristea, scrie „wowbiz.ro”. Pana sa fie potolit, internationalul dinamovist a apucat sa-l altoiasca bine de tot pe fostul golgeter stelist.

Cristea, un jucator tot mai nervos

Convins ca acestui incident nu-i trebuie data amploare, tehnicianul Cornel Talnar i-a iertat pe cei trei batausi, niciunul dintre fotbalisti nefiind amendat. Cum era si de asteptat, Andrei Cristea a negat bataia, lasand sa se inteleaga faptul c-a fost mai degraba o cearta aprinsa: „Sunt lucruri care mai apar in timpul unui antrenament, dar nici nu s-a pus vreodata problema de un conflict fizic, nicio cearta de la antrenament nu a degenerat. E o mare minciuna povestea ca m-a batut Luchin, noi suntem prieteni buni, ne stim din 2006, de la Timisoara”.

Este pentru a doua oara in acest sezon cand „cainii” se sfasie intre ei. Precedenta bataie a avut loc in septembrie, cu Alvarez si Homei in prim plan. Ulterior, in altercatie au intervenit si Homei si Stratila, tintele romanilor fiind atunci strainii adusi la Dinamo de italianul Dario Bonetti.

Srdjan Luchin a facut dreptate cu pumnii
author avatar
Laurentiu Teodorescu
278 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger