Cauta

BASEBALL FESTIVAL – A DOUA EDITIE!

Complexul Studențesc TEI din București va găzdui sâmbătă, 7 iulie, de la ora 11, a doua ediție a evenimentului Baseball Festival în care se vor confrunta naționalele de baseball ale României, Moldovei, Bulgariei și ​o selecționată a SUA​,​ reprezentată de militarii staționați la baza militară Mihail Kogălniceanu.


Intrarea este liberă, iar evenimentul va fi deschis de ​​​o demonstrație de tip ​All ​Star ​Game, ​cu echipe formate din jucători ale celor 4 ​echipe. Spectacolul face parte din proiectul Jackie Robinson care promovează ​parteneriatul dintre Statele Unite ale Americii și România din ultimii 100 de ani și este organizat de către ​Ambasada SUA în România, Școala Națională de Studii Politice și Administrative – SNSPA și Federația Română de Baseball și Softball.​


B​as​eball​ ​Festival promite un spectacol ​de tip ​american, concursuri cu premii​ pentru spectatori, food corner​​ și multe alte surprize. Este a doua oară când soldații de la baza americană de la Mihail Kogalniceanu vor fi prezenți la București pentru o astfel de competiție.
Tricolorii s-au impus cu 6-4 în fața echipei Statelor Unite ale Americii reprezentată de militarii staționați la baza militară Mihail Kogălniceanu.​ La eveniment au participat și vedete din MLB (liga profesionistă de baseball din SUA), precum și fiica celebrului Jackie Robinson, primul sportiv de culoare acceptat în liga profesionistă americană. Evenimentul este un prilej de promovare a toleranței, jocului în echipă, spiritului participativ și valorilor democratice. Baseballul este un sport în creștere în România, existând în prezent peste 20 de cluburi în diverse zone din țară.
Pentru mai multe detalii despre acest eveniment, intrați pe pe pagina de facebook @FRBSofficial sau pe pagina www.baseballromania.com​.

Ultimele stiri

  • Conferința Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog” prezintă date alarmante despre consumul de droguri în rândul elevilor
  • Pană masivă de curent în Cehia: Praga și alte regiuni, afectate. „O situație excepțională”
  • Când va afla Georgescu dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt bucuros că dosarul meu a ajuns în instanță”/Așteptat de susținători în fața Judecătoriei- VIDEO
  • Explozie uriașă la o benzinărie din Roma: cel puțin 20 de răniți – VIDEO
  • Coldea, „șeful cel mare”: Ies la iveală detalii-bombă din rechizitoriul DNA, despre rolul-cheie al fostului numărului 2 din SRI
  • Calcul estimativ. Câți bani pierde un român cu salariu de 4.000 de lei, lună de lună, din cauza scumpirilor
  • Angajații de la casele de pensii au început protestele. „Sporul de condiții vătămătoare nu reprezintă un privilegiu”
  • Probleme în Gara de Nord din Capitală. Panourile de informare și camerele de luat vederi nu mai funcționează
  • Anunț de atribuire UAT Orașul Negru Vodă
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version