Acum cateva zile, de Craciun, Ilie a declarat ca pentru 2012 isi doreste cel mai mult ca Universitatea Craiova sa revina la viata. El are, cred, puterea magnetica, telepatica, nu stiu, de a intoarce destinul cand e vorba de Craiova. Macar ca o lege a compensatiei fata de destinul lui in tricoul alb-albastru cu numarul 8.
Este 21 februarie ’84, Ilie are 27 de ani, Craiova e dincolo de Maxima, la apogeu, dar in debut de retur, are meci la Baia Mare. Adversar direct ii e Arezanov, desi niciodata, nicaieri, niciunde Ilie n-a avut parte doar de un adversar. Jocul curge pe mana Stiintei, Ilie ofera pe tava minge dupa minge acolo, in fata, unde Cartu si Camataru rateaza cu nonsalanta. Sprint, stop. Sprint. Stop. In teren, Ilie pleaca si el intr-un sprint, apoi fenta celebra, spre dreapta, Arezanov aluneca si cade. Ilie alege un „exterior” spre Cami, dar Camataru se desprinde greu, nu e atent si pierde startul. Ilie se mai uita o data spre banca. Ce mult se incalzeste si baiatul asta! In fine, hai, atent la joc… Balaci isi mai asuma o actiune, terenul e greu, e spre primavara lui ’84, toata iarna ninsese zdravan in Maramures, mingile vin toate spre el, asa a fost dintotdeauna, uite, Cami e tot izolat acolo, desi e mare, e cat Dealul Florilor de aici, prelungit spre cer, ce cer alb, alb cu albastru, asa e si la noi, la Bistret, pe balta, la Dunare, uite, nordul e, cateodata, ca sudul, ce greu se incalzeste Adi Popescu… Si, dintr-o data, sfarsitul. Arezanov il ataca pe piciorul stang, dur, crunt, rau. Nu uitase umilinta de mai devreme si, in fond, era Balaci, cel mai si cel mai… Stai sa vezi tu, oltene… Olteanul s-a prabusit, presimtind ce va fi. Tricoul s-a innegrit in noroi, parul blond s-a naclait imediat. Cazut, a mai apucat sa vada ca Adi era pregatit pentru schimbare. „Cinci minute s-a incalzit. Daca era gata cu o jumatate de minut mai devreme…” Ruptura de ligamente. Si peste cateva luni incepea Euro ’84, singurul turneu final la care Ilie se calificase cu nationala. Nationala pe care o conducea de la 17 ani, cand debutase, cu Franta, pe Parc des Princes. Ilie mai crede, inca spera. Genunchiul se reface greu, dar se reface. Cu cateva saptamani inainte de plecarea spre Franta, forteaza si joaca. Cu un bandaj alb pe genunchiul stang, ca o presimtire neagra… Mircea Lucescu strange lotul la Hotel Bucuresti, dupa un stagiu comun lung. Maine va anunta trupa care merge la Euro.
Azi ii lasa sa-si cheme nevestele, logodnicele in camera. Sunt liberi sa faca ce vor. Maine dimineata, Rica Raducanu va bate la usa celor care fac deplasarea in Italia pentru ultimul stagiu, apoi spre Franta… Maine vor sti. Maine. Este 6 dimineata. In camera lor de hotel, Dana si Ilie Balaci se strang in brate. „Dormi? Nu.” „Sa fim atenti, cand va trece Rica, sa auzim…” „Stai linistita. Daca e sa ma ia, nu ma lasa aici doar pentru ca n-am auzit pasii si bataia lui Rica in usa. Dar nu va bate nimeni.” Pasii i-au auzit. Si bataile, in cateva usi de pe culoar. A plecat apoi, aproape plangand, spre Craiova. Pe la Slatina era sa faca un accident. N-a facut. Viata si operele alese ale lui Ilie mergeau, totusi, mai departe.
