AcasăSPORTAvem patru echipe in turul III preliminar al cupelor europene. Vezi programul...

Avem patru echipe in turul III preliminar al cupelor europene. Vezi programul meciurilor si ce ne asteapta in urmatoarele doua saptamani!

Reprezentantele Romaniei in cupele europene au inceput sezonul cum nu se putea mai bine, Steaua, Petrolul, Astra si Pandurii ajungand in turul III preliminar al competitiilor europene inter-cluburi.

Desi cu exceptia Stelei nu putem vorbi de formatii experimentate, Petrolul, Astra si Pandurii s-au ridicat, cel putin pana acum, la nivelul sperantelor noastre.

Cele patru formatii au jucat pana acum 10 meciuri iar bilantul este unul foarte bun – 8 victorii si doua egaluri, golaveraj 22-3, desi in fata lor au stat echipe experimentate precum Levadia Tallinn (in 2006 a eliminat-o pe Twente Enschede din Cupa UEFA), Omonia Nicosia (formatie care in ultimul deceniu si-a masurat fortele cu Manchester City, Juventus Torino sau Lazio Roma) sau Vardar Skopje (formatie care in ultimii ani a jucat cu AS Roma sau Schalke 04).

In perioada 30 iulie – 6 august (Liga Campionilor) sau in perioada 1-8 august (Europa League), Steaua, Petrolul, Astra si Pandurii vor trece prin focul meciurilor din turul III preliminar.

Steaua se bate pentru un loc in play-off-ul Ligii Campionilor cu gruzinii de la Dinamo Tbilisi. Partidele vor avea loc pe 30 iulie, ora 19.00, la Tbilisi, respectiv pe 6 august la Bucuresti.

Dinamo Tbilisi se bazeaza pe o serie de jucatori cu multe meciuri in Primera Division (Ustaritz, Xisco), dar si pe cativa internationali gruzini plus pe experienta antrenorului ceh Dusan Uhrin.

Dinamo Tbilisi a aratat o importanta pofta de gol in turul II preliminar (9-2 cu Streymur), 6 dintre goluri fiind create sau inscrise de vedeta Xisco.

Desi aproape ca nu mai are nimic in comun cu echipa care facea furori pe vremea URSS, Dinamo Tbilisi s-a remarcat in ultimii ani gratie unor rezultate interesante precum 2-0 cu Steaua Rosie Belgrad, 2-0 cu Slavia Praga sau 2-1 cu Athletic Bilbao.

Conform programului provizoriu al Europa League pe 1 august ar trebui sa avem Trencin – Astra Giurgiu, Pandurii – Hapoel Tel Aviv si Petrolul – Vitesse Arnhem, iar pe 8 august returul celor trei meciuri.

La prima vedere, Astra Giurgiu are cel mai accesibil adversar. Desi au trecut oarecum surprinzator de IFK Goteborg (2-1 si 0-0), slovacii de la Trencin nu stralucesc la nivel de lot, antrenorul Lubomir Nosicky laudandu-se doar cu vreo patru sud-americani de mana a saptea si un atacant olandez, Gino Van Kessel, imprumutat de la Ajax Amsterdam.

Pandurii au o misiune grea cu israelienii de la Hapoel Tel Aviv, mai ales ca ar putea fi obligati sa se mute la Cluj pentru meciurile europene pe care le mai au de disputat. Hapoel Tel Aviv are un plus la capitolul experienta. Israelienii au trecut clar de Beroe Stara Zagora (4-1 si 2-2), iar in ultimii ani s-au batut de la egal la egal cu Atletico Madrid, PSV Eindhoven, Schalke 04 sau Benfica Lisabona, evoluand chiar si in grupele Ligii Campionilor.

Ran Ben Shimon, managerul lui Hapoel Tel Aviv, mizeaza pe Jurgen Colin (trecut pe la Ajax Amsterdam si PSV Eindhoven), Itay Shechter (4 goluri in 18 selectii la nationala Israelului), Gil Vermouth (fost la Gent si Kaiserslautern), Salim Tuama (un gol in 13 selectii la nationala Israelului) sau Branko Ilic (fost la Betis Sevilla si Lokomotiv Moscova, 46 de selectii in nationala Sloveniei).

Petrolul va infrunta, in dubla mansa, formatia olandeza Vitesse Arnhem. Chiar nu este o echipa de anvergura lui Ajax si PSV, Vitesse nu trebuie luata la pret de matineu, mai ales ca gruparea antrenata de Peter Bosz a ratat la mustata un loc pe podium in sezonul precedent.

Vitesse este calificata direct in turul III preliminar si ar putea plati tribut faptului ca tocmai s-a despartit de unul dintre cei mai buni jucatori, Marco Van Ginkel ajungand la Chelsea, pentru 10 milioane de euro, desi are doar 20 de ani.

Chiar si asa, Vitesse are in lot doi jucatori adusi de la Chelsea, Kakuta si Van Aanholt, dar si fotbalisti precum Mike Havenaar (noul golgeter al nationalei Japoniei), Theo Janssen (cinci selectii in nationala Olandei) sau gruzinul Guram Kashia (capitanul echipei, 23 de selectii si un gol in nationala Georgiei).

author avatar
Cristi Ionita
472 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger