AcasăSPORTAtenție, România! Belgianul De Bruyne a revenit și mai puternic!

Atenție, România! Belgianul De Bruyne a revenit și mai puternic!

Alertă pentru „tricolori”! Viitorul adversar al băieților lui Edi Iordănescu a revenit și are o sete de victorie fantastică.

Kevin De Bruyne, „creierul” lui Manchester City și al naționalei Belgiei, s-a întors pe teren după o accidentare care l-a ținut timp de mai bine de 4 luni departe de joc. Întâlnirea cu Huddersfield, duminică, 7 ianuarie, a fost prima apariție a lui De Bruyne de la meciul lui City în Premier League, împotriva lui Burnley, din luna august (2023).

În momentul în care l-a înlocuit pe Julian Alvarez, City conducea deja cu 2-0, datorită golurilor marcate de Phil Foden și Alvarez. Când starul belgian a pășit pe gazon, fanii au fost în extaz, iar tribunele au început să-i scandeze numele. Și Pep Guardiola a fost la fel de încântat de revenirea elevului său. După prestația perfecta avută în cele doar 30 de minute de joc, Pep l-a elogiat pe KDB numindu-l „un talent unic”.

De Bruyne a intrat pe teren în minutul 57 și a reușit un assist superb la golul lui Doku. Meciul s-a terminat la o diferență uriașă în favoarea formației gazdă. City a învins cu 5-0, fără să lase vreo șansă adversarilor.

Pericolul este enorm pentru România, având în vedere că tricolorii îl vor înfrunta direct pe De Bruyne, care s-a întors ca un animal înfometat.

România va întâlni Belgia în faza grupelor Campionatului European din vara acestui an (2024).

După cum a spus chiar mentorul său de la echipa de club, Pep Guardiola, „Kevin ajută la câștigarea meciurilor și sunt puțini ca el în lume (…) Kevin câștigă meciuri. Este excepțional, este unic”.

Calitatea de clasă mondială a lui De Bruyne va fi un impuls atât pentru speranțele lui City de a păstra Premier League, Liga Campionilor și Cupa Angliei, pe care le-a câștigat în sezonul 2022/23, cât și pentru echipa națională a Belgiei, la turneul final Euro 2024.

CITEȘTE ȘI

România, în grupă cu Belgia lui De Bruyne la Euro 2024!

author avatar
Mihail Ioan
231 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger