AcasăRecomandariAtarnatorii din fotbalul romanesc: astazi, Dinu "Vama" si Mircea Rednic

Atarnatorii din fotbalul romanesc: astazi, Dinu „Vama” si Mircea Rednic

Intr-un campionat al Ligii 1 in care s-a ajuns sa se traiasca de pe o zi pe alta, fotbalul fiind tinut in viata doar de banii veniti din drepturile tv, FC Dinamo n-avea cum sa se simta confortabil. Dimpotriva! Clubul de fotbal fondat in 1948 parcurge cea mai grea perioada din istorie.

Mircea Rednic si Dinu Gheorghe, incadrand o gaina (Ionut Negoita) numai buna de jumulit

Povestea insolventei in Stefan cel Mare este arhicunoscuta. La fel, amanuntele legate de interzicerea participarii in cupele europene sau de obligativitatea de a transfera doar jucatori liberi de contract. Sub asemenea auspicii, deloc favorabile, cu un finantator constrans sa plateasca niste salarii de mizerie, la sfarsitul lunii aprilie fanii lui Dinamo s-au trezit pusi in fata unei noi situatii bulversante. Cu cateva runde inainte de finalul stagiunii, suporterii au aflat ca doi oameni de fotbal consacrati – Dinu Gheorghe si Mircea Rednic – au acceptat, fara menajamente, sa salveze corabia. Putini au realizat, insa, ca noul presedinte si noul antrenor – aflati la randul lor intr-un soi de insolventa – n-au venit in „Groapa” cu ganduri bune, ci au avut un obiectiv precis: jumulirea „gainii” Ionut Negoita.

„M-a intrebat ce masina am, cum e biroul, daca mi-a dat domnul Negoita apartament”

Prima si cea mai buna demonstratie a faptului ca Dinu Gheorghe a venit in Stefan cel Mare pe capatuiala a reprezentat-o declaratia facuta de presedintele demisionar/demis Daniel Stanciu. Desi plecarea lui Stanciu  de la Dinamo nu era certa, „Vama” il tot asedia cu telefoane, cerandu-i o serie de informatii. Dar nu despre echipa, ci despre facilitatile oferite de patronul Negoita. „Dinu Gheorghe m-a sunat sambata seara, intrebandu-ma ce salariu am la Dinamo, ce masina am, cum e biroul, daca mi-a dat domnul Negoita apartament”, spunea Daniel Stanciu la Digisport.

Daca nu ca sa profite, atunci de ce a dorit „Vama” sa preia conducerea FC Dinamo?

„A facut-o pentru ca toata viata lui a visat la acest lucru”, o sa raspundeti dumneavoastra. Corect, „Vama” este dinamovist sadea, insa nu aceasta a fost ratiunea. Stia foarte bine ca se inhama la un proiect incert, aflat la mana unor instante judecatoresti. A acceptat stiind ca salvarea lui este Ionut Negoita. Patronul lui Dinamo trebuia agatat, nu clubul in sine. „Vama” traversa, la randul sau, o perioada de criza – vezi filmuletul prezentat de presa, inaintea numirii la Dinamo, cu somerul Dinu surprins jucand la pariuri.

„Strambul” n-a fost niciodata in colaps, dar adora micile gainarii

Cam in aceiasi termeni a gandit si Mircea Rednic, altfel un personaj mult mai bine inzestrat financiar decat presedintele Gheorghe. Ce nevoie avea Rednic sa preia o echipa in insolventa, cand ar fi putut obtine un contract in Asia? „Avea o revansa de luat”, o sa raspundeti dumneavoastra. Corect, dar nu de asta a batut el palma cu Negoita! A facut-o pentru ca „Strambul” a fost si va ramane tipul de antrenor care profita de transferuri, avand multe cunostinte printre impresari. Dinamo nu mai transfera decat fotbalisti fara contract, e adevarat, dar si asemenea tranzactii nasc profituri. Mici gainarii, dar bune. In plus, Negoita era topit dupa Rednic, amanunt pe care antrenorul l-a valorificat din plin.

La trei luni de la instalarea la Dinamo:

Dinu Gheorghe are un salariu oferit de Negoita, o masina data de Negoita, un birou incapator, un telefon mobil si poate ca domnul Negoita i-a dat si apartament. Iarasi nu mai raspunde la apeluri. Cine il cunoaste, stie ca acesta este semnul clar ca lui „Vama” ii merge din nou bine, ca e pe cai mari. S-a certat de doua-trei ori cu finantatorul. Oficial, schismele au pornit de la pragul salarial mic impus noilor achizitii. Neoficial, presedintelui nu i-a convenit pragul lui. Intre timp, probabil ca s-a ajuns la un numitor comun, de vreme ce e liniste.

Mircea Rednic face ceea ce ii place: aduce fotbalisti pe filiera Benelux. Gainariile lui obisnuite. Unii sunt grasi, dar vor slabi. Altii sunt slabi, dar se vor ingrasa. Oficial, antrenorul nu s-a certat deloc cu Ionut Negoita. Neoficial, se cearta cu presedintele Gheorghe, insa pricinile sunt comune: atarna amandoi de acelasi om, atarna amandoi de aceeasi insolventa!

P.S. Urmeaza alte personaje din fobalul romanesc

author avatar
Mihai Koblenko
750 afisari
Zenville

Ultimele știri

Bomba zilei! Coldea și Dumbravă, audiați la DNA – VIDEO

Informația momentului! Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost chemați joi la DNA. Din câte s-a mai aflat, în dosar mai este audiat...

Profiturile-record în România ale marilor companii arată că politicile economice ale PSD dezvoltă mediului de afaceri

Politica Guvernului condus de Marcel Ciolacu de susținere a mediului de afaceri a creat în 2023 dar și în prima parte a anului acesta,...
proger