Cauta

Ashleigh Barty a câştigat cel mai mare premiu din istoria tenisului

Jucătoarea australiană a câştigat Turneul Campioanelor,  în finala căruia a învins-o în două seturi, 6-4, 6-3, pe deţinătoarea trofeului, ucraineanca Elina Svitolina. Pentru victoria de la Shenzhen, Ashleigh Barty, numărul unu mondial, va încasa 4.420.000 de dolari.

Ashleigh Barty a câştigat cel mai mare premiu din istoria tenisului - Ziarul NationalCampioana de la Antipozi, în vârstă de 23 ani, şi-a luat cu această ocazie revanşa în faţa reprezentantei Ucrainei, care câştigase toate cele cinci partide anterioare, precedentul lor duel a avut loc în primăvara acestui an, la Indian Wells, Svitolina impunându-se în trei seturi (7-6, 5-7, 6-4). Barty a jucat mult mai agresiv şi şi-a dominat adversara la toate capitolele, a câştigat patru ghemuri pe serviciul lui Svitolina, iar după o oră şi 28 minute de joc şi a intrat în posesia Trofeului Billie Jean King. Este  al  treilea său trofeu din acest an, după cele de la Miami şi Roland Garros, ajungând la un total de şase titluri în circuitul profesionist. Australianca va primi 1.375 de puncte WTA şi va încheia anul pe prima poziţie mondială, cu un avantaj de aproape 2.000 de puncte faţă de sportiva cehă Karolina Plsikova, locul 2 WTA. Neînvinsă până la finală, Svitolina va primi 2,4 milioane de dolari şi 1.080 de puncte WTA. Ea va fi în clasamentul de luni pe locul 6 WTA. Simona Halep, care a fost eliminată în faza grupelor, va urca de pe locul 5 pe 4, după Barty, Pliskova şi japoneza Naomi Osaka, dar înaintea canadiencei Bianca Andreescu, locul 5 WTA. Pe locurile următoare se află cehoaica Petra Kvitova, elveţianca Belinda Bencic, olandeza Kiki Bertens şi americanca Serena Williams.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • George Simion lansează „Opoziție Totală”: AUR cere alegeri anticipate și război total cu Guvernul Bolojan
  • Declarația lui Ilie Bolojan care pune pe jar sistemul sanitar
  • Avionul de vânătoare european, proiect eșuat?
  • Criptomonedele și-au găsit un loc în strategia anti-elitistă a noii drepte americane
  • MINCIUNILE ies la suprafață. Ministerul Mediului REPARĂ ABIA ACUM rezerva de apă din zona Paltinu
  • De ce Ford se retrage din sectorul mașinilor full electrice
  • Australia a ignorat prea mult timp amenințarea islamistă
  • Chiar ne pregătim de război cu Rusia?
  • Florentino Perez nu-i iartă pe arbitri nici de Crăciun
  • Exit mobile version