AcasăSPORTArmata nu-si mai face pomeni cu Gigi Becali

Armata nu-si mai face pomeni cu Gigi Becali

Gigi Becali trebuie sa plateasca pentru marca „Steaua”

Dupa ce a avut numai probleme de pe urma „combinatiilor” facute cu Gigi Becali, Ministerul Apararii Nationale refuza sa mai faca afaceri cu latifundiarul.

Gigi Becali trebuie sa plateasca pentru marca „Steaua”

Cel putin in chestiunea marcii „Steaua”, care a suscitat un interes urias din partea mass-media internationala, Armata da senzatia ca sufla si-n iaurt. Printr-un comunicat oficial, CSA Steaua anunta ca s-a incheiat sezonul la pomeni, iar clubul lui Gigi Becali trebuie sa plateasca daca vrea sa se mai foloseasca pe viitor de numele, sigla, practic tot ce inseamna brand-ul „Steaua”: „Suporterii Stelei trebuie sa stie ca toti cei de la Clubul Sportiv al Armatei Steaua fac eforturi pentru a gasi o solutie prin care sa putem cesiona emblema echipei de fotbal. Principala conditie, insa, este sa fie legal. MApN nu vrea sub nicio forma sa aduca vreun prejudiciu de imagine echipei de fotbal, dar sa nu uitam ca CSA Steaua fost mereu un club de stat. Practic, acest club gestioneaza bunurile statului roman, iar orice bun din patrimoniul sau, inclusiv brand-ul, emblema, sigla se valorifica conform legilor in vigoare. Deci, nu poate fi oferit cadou niciodata! Ar fi ilegal sa se procedeze asa”. Pasii de urmat sunt urmatorii, anunta CSA: „O sa lansam o licitatie pentru a incheia un contract cu o persoana sau cu o societate care sa fie specializata pe evaluare de marci si pe valoarea marcilor. Dupa ce vom avea aceasta evaluare, vom discuta cu cei de la Steaua si vom putea clarifica toate aspectele”.

author avatar
Laurentiu Teodorescu
148 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger