Suntem in 1971. Dupa 3 ani de impartit vestiarul cu Dobrin, Pigulea, Ion Barbu, Remus Vlad ori Jercan, tanarul Halagian preia pe FC Arges, ca antrenor principal. Fostul lor coleg le e sef acum. Are 32 de ani si ambitie.
Peste cateva luni, FC Arges obtine primul titlu din istorie, Halagian cucereste prin fermitate si carisma tot tinutul de la capatul autostrazii, dar mai ales partidul si pe secretarii sai mai mult sau mai putin generali. Cu ajutorul unuia dintre ei, celebrul si funestul Ion Dinca – „Teleaga”, reuseste sa-l intoarca de la Craiova pe Dobrin, acolo unde il adusesera eforturile foarte tanarului poet Adrian Paunescu, dar mai ales nemultumirile, de statut si financiare, ale Gascanului. In fine, ei sunt eroii si celui de-al doilea titlu (si ultimul pana in prezent), in 1979, dupa poate cel mai celebru meci din istoria fotbalului romanesc, acel Dinamo – FC Arges 3-4, ales de soarta sa se joace in chiar ultima etapa a campionatului.
Intr-o seara, dupa 30 de ani, cand eram director la UTA si Halagian venise observator la Arad, am refacut filmul acelei zile teribile, pentru Dobrin in special, dar si pentru antrenorul de 40 de ani neimpliniti, care locuia gard in gard cu „Parcul Sportiv Dinamo” si care insistase o saptamana intreaga pe langa secretarul judetenei PCR Arges sa fie de acord sa-l reprimeasca pe Dobrin la echipa. Gascanul fusese suspendat de club pentru inca una din nenumaratele lui iesiri in decor, dar Halagian stia ca fara geniul lui n-au nicio sansa. Era ultima etapa, iar Dinamo avea nevoie de o victorie, acasa, sa ia titlul. La Snagov, generalii din M.I. pregatisera masa festiva, nevestele dinamovistilor, toate gatite-pruna, in alb si rosu, cu cocuri impunatoare ori cu parul pe moate, isi asteptau sotii triumfatori si primele, stranse in jurul televizoarelor alb-negru din sala de protocol. Urmare a unui accident din copilarie, Halagian are un deget de la mana dreapta retezat. In euforia succesului de dupa, cand Dobrin jubila alaturi de jucatori, Halagian i-a strans si le-a spus sa nu uite de antrenamentul de a doua zi, de la ora 17. Si le-a aratat mana cu degetele intinse. „Nea Florine, ne pacalesti, ca una ne zici si alta ne arati, a zis Gicu. E la 5 ori la 4 si jumatate?!…” Nu era, desigur, niciun antrenament. Erau palmele cu care acum ii imbratisa, tragandu-i la piept pe toti.
Halagian a incheiat parinteste acea noapte de dupa amintiri de la Arad, ridicandu-se de la masa si luandu-si sapca cu Chicago Bulls din cuier: „Marius, tine minte! Dobrin a fost cel mai mare, iar eu foarte putin fara el!” „Iar Argesul, dom’ profesor?” „Argesul, daca nu exista Dobrin, ramanea doar un rau!”