N-a rezistat nici macar un sezon pe banca lui Al Hilal, dar a fost suficient pentru ca Laurentiu Reghecampf sa-si lase amprenta in fotbalul arab.
Din pacate pentru el, nimeni nu-l va regreta, ba, din contra, fostii sai angajatori se bucura ca l-au expulzat atat de repede. Ziarist de sport cunoscut in Golf si proprietar al unui site extrem de accesat in zona, Khalaf Melfi acuza familia Reghecampf – Prodan c-a venit la Riad sa practice bisnita, nicidecum sa aduca profesionalismul in fotbalul saudit. Invitat la o televiziune locala, Melfi a dezvaluit cat de bine l-au primit seicii care conduc clubul Al Hilal pe tehnicianul roman: „Reghecampf si sotia sa, Anamaria Prodan, n-au venit in Arabia Saudita pentru munca, ci pentru a face bisnita. Dovada cea mai buna e aducerea jucatorului Mihai Pintilii in vara, cand echipa Al Hilal avea nevoie de un varf strain, nu de un mijlocas la inchidere. Si cand era la Steaua, Reghecampf transfera numai fotbalisti aflati sub contract cu nevasta Anamaria Prodan. La fel a procedat si la Al-Hilal. Acest antrenor a primit cadouri in valoare de trei milioane de dolari. In plus, a incasat vreo sase milioane din salarii si din despagubiri pentru ca a fost dat afara. Bani aruncati pe Apa Sambetei de conducerea lui Al Hilal“.
Acuzat si la Steaua de aceleasi „obiceiuri”
Nu este pentru prima data cand se zvoneste ca Laurentiu Reghecampf se ocupa cu astfel de practici. Pe cand antrena Steaua, era acuzat ca aducea in Ghencea doar jucatori impresariati de sotia sa. Printre „tunurile” date de familia Reghecampf – Prodan se numara transferurile lui Bogatinov (platit cu 12.000 de euro pe luna, desi in jumatate de an n-a bifat niciun meci in tricoul campioanei), Doru Bratu (Reghecampf il cataloga drept unul dintre cei mai valorosi fundasi de banda, viitor international), Adrian Cristea sau Adi Rocha. Niciunul dintre acestia n-au demonstrat ceva la Steaua, cu totii fiind trecuti la …pierderi.
Si Piturca este in aceeasi situatie
Probleme similare si pentru Victor Piturca (foto), in prezent la Al Ittihad. Samba Diakite, international din Mali, a fost dat afara de fostul selectioner, iar acum mijlocasul de culoare se razbuna, declarand in presa din Anglia (joaca la Queens Park Rangers) ca Piturca este un …bisnitar: „Presedintele Al-Balawi m-a mintit si mie nu-mi plac oamenii mincinosi. Problemele cu Piturca au inceput inaintea unui meci cu Al-Hilal. Am venit la antrenament cu 15 minute de intarziere, suparat din cauza unei alte minciuni din partea presedintelui, iar Piturca mi-a transmis ca nu mai are nevoie de mine, asa ca i-am respectat decizia. El nu e decat un samsar de jucatori. A luat doi fotbalisti din Romania (n.n. – Sanmartean si Szukala) fiindca a castigat bani din aceste transferuri. In Romania nu sunt jucatori de calitate. Daca vrei fotbalisti foarte buni, atunci ori ii aduci din Brazilia, ori din Occident“.