Dincolo de interese (de imagine, in scop electoral, nici nu mai conteaza), ancheta ceruta de autoritati in cazul decesului lui Ilie Balaci arata ca Romania nu-si revine. E la fel de bolnava ca pacientul care suna la 112 si apoi asteapta cu orele sa vina ambulanta, iar o data ajuns la UPU e primit cu „de ce-ai sunat la Salvare, doar pentru atat?” si priviri scarbite.
Scarbiti ne declaram si noi, cetatenii, dar scarba asta o tinem incatusata intr-un sentiment de lasitate pe care Ilie Balaci nu l-a cunoscut cat a trait. Din contra, zic cei care l-au cunoscut, ba ar fi vorbit chiar el despre asta daca mai apuca. Asa, raman in urma sa amintiri si… o ancheta ceruta de Sorina Pintea. Ministrul Sanatatii vorbeste despre o datorie pe care o are institutia, cuvinte goale, mincinoase si care-ti provoaca voma cand le auzi. „Ne-am autoseziat dupa suspiciunile familiei pe care le-am aflat din presa. Se va verifica modul in care a fost preluat pacientul de la dispecerat pana la declararea decesului, dar si modul in care i s-a prescris o medicatie si aici exista suspiciunea ca n-ar fi medicatia corecta. Domnul Ilie Balaci este un erou national si era de datoria noastra sa facem acest lucru. In maximum doua zile vom afla exact daca procedurile si protocoalele au fost respectate”.
Despre proceduri si protocoale la moartea lui Ilie Balaci, asta a-nteles Sorina Pintea ca trebuie grait. Doamna ministru, care protocoale? Cele ale Inteleptilor Sionului? Ca Protocoalele Secrete dintre DNA si magistrati s-au respectat la virgula, nu vedeti puscariile ticsite pe inregistrari si interpretari?!
Boloni, un altfel de adio
Dintre toti oamenii de fotbal, cel mai emotionant mesaj de despartire l-a avut Ladislau Boloni. Tehnicianul roman si-a luat la revedere de la Ilie Balaci printr-o scrisoare, pe care o redam in continuare fara niciun alt comentariu, textul fiind suficient de graitor prin forta sa:
„E vineri seara si ma plimb intr-un parc din Anvers. Copaci seculari mi-au intins pe carare un covor auriu.
– Pai, da, trece vremea, dar de ce sunt asa nostalgic? Suntem de abia in octombrie, si, oricum, maine e sambata si am meci. Asta e ce conteaza!
Imi alungam eu gandul un pic amarui legat de timpul care, chiar daca agale, trece implacabil. Tocmai dadeam sa intru in casa, cand printre coroanele copacilor am zarit o stea cazatoare ce brazda tacuta cerul. Gonea stralucitoare lasand in urma ei o coama blonda. O gaseam frumoasa, dar si foarte, foarte trista. Si de neinteles.
– De ce trebuie sa dispara o stea? O fi vreun semn? Are vreo legatura cu meciul? Prezice ceva bun sau rau? Mi-am amintit de coada incandescenta a stelei si inainte de meci. De altfel, am castigat si, chiar daca am adormit tarziu, am dormit bine.
Dimineata, computerul ma anunta ca am primit un mesaj. Arunc o privire. Un amic din Targu Mures. Sigur ma felicita pentru victorie. Cum a facut-o deja de atatea ori. Intr-un cuvant: „Felicitari!”. Acum, insa, mesajul a fost ceva mai lung si cumplit: „A murit Ilie Balaci. Dumnezeu sa-l odihneasca!
– Ti s-a intamplat ceva?, m-a intrebat sotia. N-am raspuns, doar i-am aratat mesajul.
– Vai, Doamne!, a spus incremenita.
Imi suna mobilul. Pe ecran, numele unui jurnalist. Apoi, al altuia. Apoi, o televiziune si inca o televiziune. Cel mai bine as azvarli telefonul pe fereastra. Nu le raspund, doar stau tacut in fata calculatorului. Stiu ce vor sa intrebe si ce vor sa publice. Dar ce le-as putea spune intr-un astfel de moment? Ca ma doare? Ca a fost mare? Ca mi-a fost prieten? Ca…? Tac.
Tastez incet la computer raspunsul la mesajul primit de la Targu Mures:
– Ilie n-a murit! Stelele nu dispar, doar gonesc mai departe pe cer”.