AcasăSPORTAlbinele pun în pericol Euro 2024

Albinele pun în pericol Euro 2024

A fost nevoie de intervenția forțelor speciale pentru ca meciul dintre Germania și Ungaria să se poată desfășura în condiții de siguranță. De ce? Nu a fost vorba despre vreo amenințare cu bomba sau de scandaluri între suporteri, ci altceva a amenințat partida. O invazie de albine, care au luat cu asalt stadionul din Stuttgart chiar înaintea partidei!

Serviciul de pompieri al orașului a fost imediat alertat în legătură cu evenimentul bizar. La fața locului s-a prezentat, din partea autorităților, o echipă specializată în combaterea invaziilor de insecte, mai ales a celor care înțeapă.

O oră întreagă a durat operațiunea de “recuperare” a panoului publicitar de la marginea suprafeței de joc, pe care albinele l-au confiscat de-a dreptul.

Nu este prima dată când insectele perturbă fotbalul în Stuttgart. În luna mai a acestui an, meciul dintre VfB și Bayern Munchen a fost în pericol tot din cauza unui roi imens de albine.

La fel ca atunci, albinele au fost capturate în cutii speciale și transportate unui apicultor cu experiență, care, putem bănui că a fost foarte încântat să-și mărească pe gratis numărul de “lucrătoare”, la stup.

Atmosfera de la Euro este destul de tensionată, iar autoritățile germane au înăsprit controalele la intrarea în stadion.

La meciul de deschidere a Campionatului European, o persoană îmbrăcată în mascota turneului a ajuns pe gazon, fără a avea niciun drept. Permisul de parcare i-a fost de ajuns pentru a fi lăsat în pace de agenții de pază.

author avatar
Mihail Ioan
402 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger