Cauta

Adio, mândria fotbalului românesc!

Adio, mândria fotbalului românesc! - Ziarul National

A fost pentru ultima dată când i-am văzut pe jucătorii generației de aur jucând împreună. Sâmbătă, 25 mai, Generația de Aur a jucat ultimul meci demonstrativ, în fața a 55.000 de fani, pe Arena Națională.

Adio, mândria fotbalului românesc! - Ziarul National Hagi și ai lui, conduși bineînțeles de pe bancă de ”tata” Puiu Iordănescu, au disputat o partidă fără miză, dar cu multă încărcătură emoțională, împotriva unei echipe compuse din nume uriașe din fotbalul mondial, dirijată onorific de Jose Mourinho.

Adio, mândria fotbalului românesc! - Ziarul NationalScorul a fost de 3-2 pentru băieții noștri, chiar dacă au fost conduși cu  2-0 de legende. Au marcat ca pe vremuri Basarab Panduru, Costel Gâlcă și, bineințeles, Gheorghe Hagi, care a reușit să atragă atenția și la cei 59 de ani.

Unul dintre oamenii care l-au lăudat a fost chiar antrenorul “adversarilor”, Mourinho care a spus că ”regele” și-a arătat încă o dată clasa.

Adio, mândria fotbalului românesc! - Ziarul NationalNici Belodedici nu a fost “ferit” de laude. Tot ochiul critic al lui Mourinho l-a observat și pe el. „Belodedici, nu mai vezi un jucător de o asemenea clasă, eleganță”, a spus lusitanul.

Stadionul a fost arhiplin și a găzduit spectatori de toate vârstele. De la cei care au luat cu asalt străzile capitalei, de bucurie, în ‘94, până la sutele de copii care au invadat terenul la finalul partidei.

Cel mai emoționant moment a fost la începutul partidei, când suporterii naționalei au ținut ca, pe lângă scenografia superbă cu ”Hai România”, să afișeze și chipul regretatului Didi Prodan, alături de mesajul ”mereu cu noi”.

Spiritul lui Prodan nu a fost doar în tribune, ci și pe teren, unde i-a ținut locul fiul său, Răzvan. A fost o demonstrație de iubire, colegialitate și respect, principii cu ajutorul cărora, această “brigadă” de campioni a făcut istorie pentru România și sigur ar mai face-o, dacă s-ar mai naște o dată.

Rămân, din păcate, cei mai performanți tricolori din istorie, chiar dacă unii dintre ei sunt acum bunici.

Ultimele stiri

  • Tradiţii şi credinţe legate de solstiţiul de iarnă. Ce nu ai voie să faci în cea mai lungă noapte din an
  • Horoscop 21 decembrie 2025. Nu există loc pentru compromisuri. Astăzi este despre conștientizare
  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Taxa turistică de 10 lei, miza bugetară a Capitalei: Primăria estimează venituri de 15 milioane de lei
  • Știai că stomacul produce 90% din serotonina corpului? – Intestinul ca „al doilea creier”
  • Viagra, soluția neașteptată pentru bradul de Crăciun: metoda care face pomul să rămână verde mai mult timp
  • Mesele de sărbători fără excese: cum să te bucuri de preparate tradiționale fără disconfort
  • Previziunile Babei Vanga pentru 2026. Ce a prezis vestita clarvăzătoare despre un nou Război Mondial
  • Taxă „de horoscop”, introdusă la Spitalul Clinic din Suceava. Pentru ce se cere, de fapt, 100 de lei
  • Exit mobile version