AcasăSPORTAdio, Adi Mutu! Rapid a rămas fără antrenor. Giuleştenii îl vor anunţa...

Adio, Adi Mutu! Rapid a rămas fără antrenor. Giuleştenii îl vor anunţa luni pe noul tehnician

Adrian Mutu (44 ani) a acceptat oferta venită din Azerbaidjan, de la Neftchi Baku, și a plecat de la Rapid cu puțin timp înainte de startul sezonului de Liga 1.

Giuleştenii au avut de ales între Cristiano Bergodi şi Marius Şumudică pentru banca tehnic, iar patronul Dan Şucu a luat decizia majoră. Luni, va fi instalat noul antrenor.

Şucu l-a ales pe Bergodi

Dan Șucu a enunțat și motivele pentru care conducerea Rapidului l-a ales pe Crsistiano Bergodi drept noul antrenor al echipei.

Sigur, este extrem de deranjant să fii pus în situația de a schimba antrenorul cu o săptămână înainte de începerea campionatului.

Din fericire, rezolvarea ideală este la îndemână. Domnul Cristiano Bergodi este disponibil și mi-a transmis că este onorat să redevină antrenorul Rapidului.

Ne-a plăcut tuturor celor din club stilul ofensiv jucat de echipele antrenate de dânsul. Și nu numai! I-am apreciat atitudinea echilibrată, dar și discursul elegant și competent. Este un sentiment de încredere și seriozitate pe care îl transmite, sentiment de care o echipă are mare nevoie.

Mâine (n.r – luni), îl așteptăm pe domnul Bergodi să parafeze contractul cu Rapid și să îi dăm drumul la treabă”, a declarat Dan Șucu, pentru site-ul oficial al Rapidului.

Bergodi a mai antrenat în Giulești între iulie 2007 și octombrie 2007, reușind să câștige atunci Supercupa României cu alb-vișiniii. Al doilea mandat al lui Bergodi la Rapid a fost înregistrat între aprilie 2015 și iunie 2015.

Galeria Rapidului „fierbe”

Liviu Ungurean, alias „Bocciu”, șeful galeriei Rapidului, a contestat vehement numirea lui Cristiano Bergodi pe banca Rapidului. Sâmbătă, acesta a scris, în mediul online, că italianul este cel care a retrogradat echipa în Liga 2, în sezonul 2014-2015.

„Poate mulți dintre voi ați uitat anul 2015 cu italianul pe bancă! A făcut marea performanță și a dus Rapidul în Liga a 2-a”, a fost mesajul lui Liviu Ungurean.

Bergodi a antrenat ultima dată Sepsi Sf. Gheorghe, cu care a câștigat Cupa și Supercupa României și de care s-a despărțit la finalul sezonului trecut.

El a fost aproape de a antrena pe CFR Cluj, dar ardelenii s-au înțeles până la urmă cu un alt tehnician peninsular, Andrea Mandorlini.

author avatar
Andrei Ștefan
316 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger