Zlatan Ibrahimovic, unul dintre cei mai carismatici fotbaliști din istorie, și-a surprins din nou fanii cu o apariție spectaculoasă pe rețelele de socializare. Retras din activitate în 2023, fostul atacant al lui AC Milan a lăsat pentru câteva zile confortul de la Milano și s-a întors într-un loc apropiat sufletului său: nordul înghețat al Suediei.
Chiar dacă este stabilit în Italia și ocupă din noiembrie 2023 funcția de consilier al clubului AC Milan, Ibrahimovic revine frecvent în țara natală. Originar din Malmo, Zlatan este atras mai degrabă de viața sălbatică decât de cea urbană, iar începutul lui 2026 l-a găsit din nou în mijlocul naturii.
Fostul internațional suedez s-a filmat plimbându-se cu o sanie trasă de câini pe suprafața înghețată a unui lac nordic. „S-a reunit haita arctică”, a scris Ibrahimovic pe Instagram, mesajul fiind însoțit de imagini care l-au încântat pe urmăritori. Cu barba și mustața înghețate și fața înroșită de frig, Zlatan a părut în elementul său, protejat de blănuri groase, fără a fi afectat de temperaturile extreme.
Reacțiile fanilor nu au întârziat să apară. „Zlatan, vikingul zăpezilor”, „Ești un adevărat viking” sau „Ce moment incredibil” sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de internauți.
Legătura lui Ibrahimovic cu sălbăticia nordului este cunoscută. În urmă cu mai mulți ani, acesta a achiziționat insula Davenso, situată pe lacul Malaren, lângă Stockholm. Departe de civilizație, Zlatan se retrage deseori acolo, merge la vânătoare și își gătește singur mâncarea, trăind, așa cum îi place să spună, „ca un viking adevărat”.

