Cauta

Messi poate fi clonat

Cum ar veni, Lionel Andrés Messi ar putea fi clonat cu tehnicile actuale, ne asigura  geneticianul Arcadi Navarro, responsabil in cadrul Arhivei europene a genomului.

Messi poate fi clonat - Ziarul National
Mai bine nu, “copia” nu s-ar ridica la performantele “originalului” – starul Barcelonei ramane unic

“Am avea o persoana foarte asemanatoare cu Messi… Am fi capabili sa reproducem, cu tehnicile actuale, ceva care ar semana cu un geaman intarziat… Ca si cum doi gemeni s-ar fi nascut, iar unul dintre acestia ar fi fost conservat intr-o camera a timpului… congelata. Iar dupa 20 sau 30 de ani, l-am fi readus la ora sa exacta. Daca totul s-ar petrece asa cum trebuie, ne-am reintoarce la acest copil si am vedea ca, in bratele mamei sale, el ar fi acelasi”, a explicat cercetatorul la postul  spaniol Cadena Ser. Totusi, Navarro a avertizat ca operatiunea de clonare a jucatorului de la Barcelona nu va garanta ca vom asista la o noua stea a fotbalului mondial. “Aceasta persoana ar putea avea acelasi potential ca si Messi, pentru ca, in final, calitatile fotbalistice ale lui Messi implica doua componente: una genetica foarte clara si alta educativa, circumstantiala, ambientala. Messi este Messi si in propriile sale circumstante, nu doar datorita incarcaturii genetice. El este Messi si datorita mediului din casa sa, atunci cand era mic, a perioadei petrecute in La Masia (academia clubului FC Barcelona ), a tratamentului hormonal pe care l-a primit.Genetica ofera un potential, asa cum a fost si in cazul lui Messi, ea ne-a oferit un potential. Daca acest potential este sau nu fructificat, aceasta este munca noastra. Este rodul circumstantelor noastre, a vointei noastre, a mediului nostru”, a conchis Navarro.

Ultimele stiri

  • Cursuri suspendate sau desfășurate online în școli din mai multe județe, luni, din cauza vremii
  • Bolojan, binecuvântat la Oradea: credincioșii speră ca următoarea minune să fie fără taxe – VIDEO
  • Făclia libertății
  • Horoscop 12 ianuarie 2026 – Maturizarea este un proces glorios
  • Alege ce citești
  • Când partidul începe să-ți numere zilele – Bolojan, pe urmele lui Ciucă
  • România, ”proasta satului”. Ca să nu dea bani, statul și-a asumat să primească și să întrețină 660 de imigranți
  • Trump joacă Monopoly geopolitic cu Groenlanda
  • America devine spaima Europei?
  • Zlatan și „haita arctică”
  • Exit mobile version