Cauta

Zona euro geme sub povara datoriilor. Cu mâna întinsă la Banca Centrală

Se îndreaptă zona euro către o nouă criză a datoriilor suverane în stilul celei din 2010? Inflația a ajuns la 8,9% în iulie, un nivel record.

Expune vulnerabilitatea regiunii și modul în care datoria publică, mai ales cea a Italiei, amenință să o submineze.

Randamentul obligațiunilor guvernamentale italiene pe zece ani a crescut la 3,5%, investitorii începând să se întrebe din nou dacă țara își poate onora datoriile.

Este adevărat că nu este la fel de mare ca ratele de peste 6% pe care le cereau în 2012 – dar este o creștere bruscă în ultima vreme.

Marea Britanie se confruntă și ea cu costuri uriașe pentru serviciul datoriei, ca urmare a împrumuturilor mari și a inflației în creștere(9,4%). Numai luna trecută, guvernul a plătit o sumă uimitoare de 19,4 miliarde de lire sterline pentru dobânzile la datorie – de două ori mai mult decât în acceași perioadă a anului trecut.

Dar există diferențe între Marea Britanie și zona euro. Banca Angliei ar putea oricând să tipărească banii necesari pentru a rambursa investitorii în datoria guvernamentală.

Dar o țară – cum ar fi Italia – care nu își controlează propria monedă nu are această opțiune. Singura opțiune a națiunilor zonei euro este să meargă la Banca Centrală Europeană și să cerșească ajutor.

De asemenea, Italia nu își poate stabili propriile rate ale dobânzii în funcție de circumstanțele economice – trebuie să trăiască cu o rată a dobânzii stabilită de BCE pentru întreaga zonă euro, alcătuită din economii foarte diferite.

Acesta este motivul pentru care zona euro este atât de instabilă. S-ar putea ca situația actuală să nu fie la fel de disperată ca acum 12 ani, când Grecia, Italia, Spania și altele au trebuit să fie salvate. Dar, cu toate acestea, ele se îndreaptă în direcția greșită.

Politica monetară a BCE nu va reuși să țină sub control scumpirile, este mult în urmă în ceea ce privește combaterea inflației – și s-ar putea să aibă de suferit din această cauză.

Această incapacitate de a acționa ar putea face ca zona euro să devină marea provocare financiară a acestui an.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă GREENVIRO SRL
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 1 iulie 2025 – Astăzi este cazul să vă simțiți bine
  • Alege ce citești
  • Plecarea Annei Wintour înseamnă sfârșitul Vogue?
  • România, luată din nou ostatică de statul paralel / Evaziunea fiscală, pretextul pentru revigorarea protocoalelor „Binomului” Coldea-Kovesi
  • Pentru că nu-i mai poate jecmăni, Bolojan le taie românilor independența energetică
  • Sindicaliștii ANAF: Legea încurajează evaziunea fiscală
  • Marea revenire a piețelor europene, după 10 ani de criză
  • Stoichkov dă de pământ cu Klopp și Maresca: „Când luați 20 de milioane pe an, nu vă mai plângeți!”
  • Exit mobile version