AcasăSOCIALZiua de lucru de 6 ore, mai eficientă decât săptămâna de 4...

Ziua de lucru de 6 ore, mai eficientă decât săptămâna de 4 zile?

În ultimii câțiva ani, săptămâna de lucru de patru zile a ocupat un loc central ca o posibilă modalitate de îmbunătățire a echilibrului dintre viața profesională și cea privată a angajaților și a bunăstării acestora, mai ales că pandemia i-a făcut pe mulți să-și reconsidere prioritățile.

În timp ce unii o consideră o alternativă revoluționară la rutina zilnică a unei săptămâni de lucru de luni până vineri, pentru mulți alții s-a dovedit a fi o mare bătaie de cap.

Săptămâna de muncă de 4 zile a fost testată pe scară largă în întreaga lume (deși nu toată lumea a fost atât de norocoasă să aibă această șansă) și a fost chiar adoptată permanent de mai multe companii din mai multe țări.

Dar, în multe companii, strategia s-a  dovedit dificilă și chiar controversată. În unele industrii, este pur și simplu imposibil să iei liber de vineri, în timp ce în acelea în care lucrătorilor li se permitea un weekend de trei zile, timpul liber venea adesea după o săptămână epuizantă mai scurtă, în care angajații trebuiau să muncească și mai mult decât de obicei pentru a compensa o zi „pierdută”.

Mansoor Soomro, profesor în afaceri internaționale la Universitatea Teesside din Marea Britanie susține introducerea zilei de lucru de 6 ore, deoarece “ar putea fi o modalitate mai bună de a oferi angajaților mai multă flexibilitate decât săptămâna de patru zile”.

El argumentează că mai multe studii recente au descoperit că productivitatea și concentrarea lucrătorilor tind să scadă după aproximativ cinci ore de muncă.

Ideea de a scurta ziua de lucru în loc de săptămâna de lucru a fost sugerată de psihologi care cred că munca de 6 ore în loc de 8 ar fi o opțiune mai fezabilă pentru afaceri.

În Europa, Olanda este țara în care angajații lucrează cel mai mic număr de ore, cu o medie de 30,3  pe săptămână față de media standard de 40 de ore, potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Danemarca a ocupat locul al doilea, cu 33,7 ore pe săptămână în medie pentru lucrătorii cu normă întreagă, urmată de Norvegia, cu 34,1 ore.

Toate cele trei țări ocupă poziții de top în lume privind nivelurile de productivitate.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
599 afisari

1 COMENTARIU

  1. reducerea adevarată/reală a timpului de mincă este reducerea săptămânii de lucru la 4 zile lucrătoare! asta cu 5 zile lucrătoare, dar 6 ore pe zi, e vrăjeală pentru proști… în realitate, vei munci 5 zile/săptămână, dar tot la 8-9 ore/zi vei ajunge… păcăleală pentru fraieri…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger