Salariaţii din România se vor bucura de zile libere legale şi în luna iunie 2024. Cei mai mulţi au 3, dar există şi norocoşi care primesc 4.
Angajații au dreptul la zile libere cu ocazia sărbătorilor legale, după cum stabilește Codul muncii, dar sunt anumite categorii de salariați care trebuie să se prezinte la muncă și în aceste zile. Codul Muncii stabilește compensarea acestora cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
Ce zile sunt libere pentru toate lumea
De zi liberă în data de 1 iunie trebuie să beneficieze toți salariații, indiferent dacă sunt părinți sau nu. Anul acesta, 1 iunie pică sâmbătă, zi în care cei mai mulți salariați din țara noastră, respectiv cei cu program obișnuit de lucru, adică de luni până vineri, sunt oricum liberi.
Apoi, în 23 și 24 iunie se sărbătoresc Rusaliile, ambele fiind stabilite de Codul muncii ca zile libere. Totuși, așa cum se-ntâmplă și în cazul Paștelui, prima și a doua zi a Rusaliilor pică întotdeauna duminica și lunea.
Asta înseamnă că din cele două zile de sărbătoare – 23 și 24 iunie – doar a doua zi de Rusalii va fi liberă pentru cei ce muncesc, în mod obișnuit, de luni până vineri.
Zi liberă pe 5 iunie pentru profesori şi elevi
Se apropie Ziua Învățătorului, iar elevii şi profesorii vor avea liber, cu această ocazie. Ziua Învăţătorului este sărbătorită, în fiecare an, pe 5 iunie.
Liberul pentru Ziua Învățătorului este una dintre cele 17 noutăți pentru profesori și ceilalți angajați din noul contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector – Învățământ, prin care s-a încheiat greva generală din Educație, semnat de liderii sindicali din Educație și ministrul Ligia Deca și care intrat în vigoare pe 6 iulie 2023.
Ce este Ziua Învăţătorului?
Ziua Învăţătorului este sărbătorită, în fiecare an, pe 5 iunie. Această zi a fost instituită prin Legea nr. 289/2007 şi reprezintă data naşterii lui Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului românesc modern.
Au mai rămas patru săptămâni de școală până la vacanța de vară din 2024. Elevii de clasa a XII-a termină anul școlar pe 7 iunie, cei de clasa a VIII-a pe 14 iunie și elevii din învățământul tehnologic și profesional pe 28 iunie.