Un proiect de lege prevede ca angajaţii să beneficieze de o zi de odihnă în plus la liberele pe care deja le ştim în 2023. Cine poate primi această zi liberă?
Angajaţii care vor să urmeze cursuri de prim ajutor.
Decontată din impozitul pe profit
Un proiect prevede predarea educaţiei de prim ajutor în şcoli, iar al doilea propune ca angajaţii care urmează cursuri de prim ajutor să poată solicita o zi liberă, iar angajatorii să-şi poată deconta, din impozitul pe profit, zilele libere astfel acordate.
„Educaţia de prim ajutor salvează vieţi. Este primul pas pe care îl putem face – să pregătim generaţiile viitoare să fie pregătite. De când am preluat mandatul, lucrez pentru a introduce Educaţia de prim ajutor în şcolile noastre.
Îmi doresc ca toţi copiii să fie pregătiţi să acorde ajutor în situaţii limită.
Să poată salva vieţi dacă situaţia o cere. Dar, pentru asta, trebuie ca Educaţie de prim ajutor să fie o materie atractivă, predată de specialişti cu pregătire psihopedagogică şi cu o bază practică.
Copiii au nevoie să înţeleagă, să vadă, să exerseze, nu să înveţe pe de rost”, a spus un iniţiator al proiectului.
Ce libere legale mai au românii în 2023:
- 15 august — Adormirea Maicii Domnului
- 30 noiembrie — Sfântul Andrei
- 1 decembrie — Ziua Națională a României
- 25 decembrie și 26 decembrie — Crăciunul.
Da sărbători legale, dar zile libere..?..
Câte zile libere au românii?…ați făcut un calcul să vedeți câte zile libere au românii..?…
Eu aș începe cu șeful statului!..
…si pe 1 iunie si Rusaliile pe 5 iunie sunt libere…
Cand o sa produca statul profit sa dicteze si la privat cum sa faca plati si sa dea libere.