AcasăSOCIALCum va fi vremea vineri, 31 iulie. Avertismentul meteorologilor: România, între caniculă...

Cum va fi vremea vineri, 31 iulie. Avertismentul meteorologilor: România, între caniculă și furtuni!

Unele zone din țară se vor lupta din plin, vineri, cu căldura, altele nu vor fi ocolite de averse și intensificări ale vântului.

Pe parcursul zilei de vineri este valabilă o atenționare COD GALBEN emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), prin intermediul căreia se anunță caniculă în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei și a Dobrogei.

Zonele aflate sub COD GALBEN (foto: ANM)

Maximele vor urca până la 35-37 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat – indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Specialiștii ANM au transmis, totodată, că și în Banat și sudul Moldovei indicele temperatură-umezeală se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități, ceea ce înseamnă că acest disconfortul termic se va menține ridicat.

Informare de ploi în averse și descărcări electrice

Totodată, de vineri la prânz, de la ora 12, va intra în vigoare o informare meteo, prin intermediul căreia experții spun că, până sâmbătă 1 august, la ora 02, vremea va fi instabilă în sud-vestul, sudul, estul țării și local în centrul României.

Ceea ce înseamnă că în regiunile amintite se vor semnala intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, dar și descărcări electrice și izolat grindină. ”Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe suprafețe mici 40…50 l/mp”, transmite ANM.

Cum va fi vremea vineri, 31 iulie, în București

Pentru ultima zi a lunii iulie, meteorologii au anunțat maxime în jurul a 35 de grade. Totodată, prin intermediul unei prognoze speciale emise pentru Capitală încă din cursul zilei de joi, specialiștii ANM au precizat că din a doua parte a zilei de vineri e posibil să apară intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice, dar și averse.

102 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger