AcasăSOCIALVin vremuri grele. Tarifele pentru salubrizare pot crește și de la o...

Vin vremuri grele. Tarifele pentru salubrizare pot crește și de la o oră la alta

Se scumpește, excesiv, ”gunoiul”

Guvernul vrea să rezolve problema deșeurilor din România pe banii românilor. Astfel, în taxa de salubrizare vor fi incluse toate costurile operatorilor referitoare la colectarea separată a deșeurilor, la recipienți, pentru economia circulară, depozitare etc, ceea ce va însemna o majorare enormă a acesteia. Mai mult, Executivul a decis că taxa de salubrizare poate fi modificată în orice moment. Pentru persoanele cu venituri sub salariul minim pe economie, autoritățile locale vor acorda ajutoare lunare pentru plata taxei.

Potrivit unei Ordonanțe de Urgență aprobate de Guvern, taxa de salubrizare urmează să crească semnificativ, în aceasta fiind incluse toate costurile operatorilor de colectare separate și tratare a deșeurilor. Mai mult, actul normativ stabilește faptul că  taxa de salubrizare va fi o plată care poate fi ajustată sau modificată oricând pe parcursul anului. Astfel, este obligatorie ajustarea sau modificarea taxei de salubrizare ori de câte ori se aprobă ajustarea sau modificarea vreunui tarif component al activităților desfășurate de operatori pe fluxul deșeurilor municipale, inclusiv a tarifelor distincte pentru gestionarea fracțiunilor de deșeuri municipale colectate separat. Totodată, nivelul maxim al taxei de salubrizare aplicată utilizatorilor care nu separă corect deșeurile, respectiv utilizatorilor care refuză încheierea contractului de prestări servicii de salubrizare cu operatorul, va fi de până la 2 ori, respectiv de până la 3 ori mai mare față de nivelul taxei de salubrizare stabilită pentru utilizatorii care separă corect deșeurile. Noile tarife vor intra în vigoare în trimestrul III al anului 2022. Pentru familiile și persoanele singure care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie, se vor acorda ajutoare lunare de la bugetul local, în vederea plății serviciului de salubrizare.

Recipientele, din banii populației

Operatorii vor avea obligația de a pune la dispoziția utilizatorilor casnici recipientele, precum și, după caz, sacii necesari pentru colectarea separată a deșeurilor menajere. Costurile de achiziționare ale acestora se includ în tariful pentru prestarea activității de colectare separată și transportul separat al deșeurilor, dacă nu sunt puse la dispoziție de autoritatea contractantă. În cazul utilizatorilor non-casnici operatorul are obligația să asigure, contra cost, recipientele, precum și, după caz, sacii necesari pentru colectarea separată a deșeurilor similare, dacă acestea nu sunt achiziționate de către utilizatori, se mai precizează în Ordonanța de Urgență. De asemenea, membrii comunităților locale, persoane fizice sau juridice, în calitatea lor de utilizatori ai serviciului de salubrizare, trebuie să achite obligațiile de plată, în conformitate cu tarifele/taxele aprobate și să asigure colectarea separată a deșeurilor pe care le-au generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităților lucrative pe care le desfășoară în recipientele distinct inscripționate, individuale sau amplasate în punctele de colectare și, după caz, la centrele de colectare prin aport voluntar a deșeurilor.

Card pentru gunoi

Autoritățile administrației publice locale vor avea obligația să implementeze instrumentul economic ”plătește cât arunci”. În acest sens, se vor crea așa-zisele insule ecologice digitalizate, care vor fi puncte de colectare a fracțiunilor de deșeuri municipale colectate separat, compuse dintr-un set de containere sub sau supraterane, protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat. Punctele de colectare vor fi digitalizate pentru acces cu card pentru persoanele arondate și dotate cu cântare pentru determinarea cantității aruncate de fiecare utilizator.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
739 afisari

2 COMENTARII

  1. Cresc preturile, cresc datoriile oamenilor, firmelor, scolilor si spitalelor.
    Se vor indatora si se vor inchide :firme, spitale, scoli, primarii.
    Vor fi scoase la licitatie de catre Engie…Eon…Enel….care se vor face si mai mari…si mai grase ! …se vor vinde la bucata.
    Cine va castiga ? Cine.va saraci?

  2. In zona noastră gunoiul menajer se colectează diferențiat ,plasticele și hârtia o data la 2 săptămâni.Numai că,deși au majorat tariful ,32 lei pe lună, primim numai un singur sac pentru plastic și hârtie. Așa înțelege firma de salubritate colectarea diferențiată. Acum trebuie să plătim tot noi și ambalajele .Curat murdar !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger