Cauta

VIDEO. Ciclonul Barbara – pagube în 42 de localități din 16 județe și în București. Efectele CODULUI ROȘU de vreme rea

sursa foto: Facebook/IGSU

Pompierii au intervenit în ultimele ore în 42 de localităţi din 16 judeţe şi în Bucureşti, în urma problemelor cauzate de ploile abundente şi de vânt. În Caraş-Severin, roci căzute de pe versant au lovit o maşină, iar în Bucureşti un vehicul aflat în deplasare a fost lovit de un copac. Nu s-au înregistrat victime. Cinci județe din sud-estul țării și Capitala sunt sub cod roșu de ploi, până miercuri după-amiază.

Fenomele meteo din ultimele ore au provocat efecte semnificative în 42 de localități din 16 județe – Argeș, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Călărași, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Olt, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vâlcea – precum și în municipiul București.

„Forțele de intervenție au acționat pentru evacuarea apei din 8 case, 2 anexe gospodărești, 38 curți, 9 imobile inundate, îndepărtarea unor elemente de construcție de la 6 imobile și degajarea a 46 copaci și a unui stâlp de electricitate, fiind avariate 24 autovehicule.
Din cauza vântului puternic au fost suspendate manevrele în toate porturile din județul Constanța”, a anunțat miercuri dimineață, 8 octombrie, IGSU.

Conform sursei citate, în sectorul 4 din București, un arbore s-a prăbușit pe un autoturism aflat în deplasare, nefiind înregistrate victime. Totodată, în localitatea Armeniș, județul Caraș-Severin, în pe DN 6, „mai multe roci s-au desprins de pe versanți și au lovit un autoturism aflat în deplasare. Nu au fost înregistrate victime. Traficul rutier s-a desfășurat alternativ pe un sens de circulație”.

Forțele de intervenție rămân mobilizate pe teren pentru a sprijini populația și pentru a gestiona rapid eventuale noi situații de urgență ce pot apărea din cauza fenomenelor meteo nefavorabile.

Cod roșu de ploi în București și 5 județe

foto meteoromaniaro

Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de ploi torenţiale şi abundente, până miercuri, la ora 15, pentru judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti, unde se vor acumula cantităţi de apă de 80-100 şi izolat 120-140 de litri pe metrul pătrat.

Alte 14 judeţe din Muntenia, jumătatea sudică a Moldovei, Dobrogea, sud-estul Transilvaniei şi al Olteniei sunt sub cod portocaliu de ploi, în timp ce judeţe din Dobrogea, Muntenia, jumătatea de sud a Moldovei şi din zona Carpaţilor de Curbură se află sub incidenţa unui cod galben.

Ciclonul Barbara s-a format deasupra Mediteranei, a traversat Marea Neagră și apoi a ajuns pe continent. În România a intrat prin partea de sud a țării.

Ultimele stiri

  • Tragedie în Dâmbovița: O mamă și copilul ei de 5 ani au murit într-un incendiu care ar fi fost provocat chiar de către femeie
  • Lista medicamentelor pentru răceală care te pot lăsa fără permis
  • COD ROȘU de ploi. Zeci de intervenții ale pompierilor, în București și Ilfov: copaci căzuți, mașini avariate/Curți și locuințe inundate în Giurgiu – FOTO/VIDEO
  • Cod roşu de ploi în Constanţa. Mașini luate de viitură – persoane blocate pe capote, salvate de pompieri – VIDEO
  • VIDEO. Ciclonul Barbara – pagube în 42 de localități din 16 județe și în București. Efectele CODULUI ROȘU de vreme rea
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 8 octombrie 2025 – Veți fi cu adevărat inspirat
  • Alege ce citești
  • Aurul se apropie de 4000 de dolari. Cine zguduie piețele financiare
  • A început campania de manipulare a lui Nicușor
  • Exit mobile version