Cauta

Vești uriașe. Nu se mai cer autorizații pentru construcția bucătăriilor, toaletelor și garajelor

Românii scapă de povara obligativității autorizațiilor de construcție

Noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, aflat în dezbatere publică la Ministerul Dezvoltării, aduce vești bune pentru amărâți și vești proaste pentru dezvoltatorii imobiliari și nu numai. Pentru românii săraci, cea mai importantă facilitate este renunțarea la obligativitatea autorizației de construcție pentru bucătării de vară, grupuri sanitare și garaje, acestea putând fi ridicate pe baza unei simple notificări depuse la primărie.

Impunerea proiectelor costisitoare și obligativitatea obținerii autorizației pentru construirea toaletelor în prelungirea caselor a avut drept consecință imposibilitatea schimbării renumitului, deja, WC din fundul curții, prezent la un procent important din casele zonelor rurale. Autoritățile au decis, astfel, să relaxeze normele draconice și să permită amărâților să-și poată construi toalete fără să-și ia credite pe viață de la bănci.

Astfel, potrivit proiectului de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, elaborat de Ministerul Dezvoltării, va exista o serie de lucrări care se vor putea realiza fără autorizație de construcție, ci doar pe baza unei simple notificări adresate autorităților administrației publice locale. Astfel, cetățenii vor putea să ridice clădiri sau construcții noi exterioare locuințelor unifamiliale, cum sunt garajele, terasele acoperite, pergolele, bucătariile de vară, chioșcurile, piscinele, grupurile sanitare și altele asemenea, care nu depășesc 50 mp fiecare. Tot pe bază de notificare, românii vor putea efectua lucrări de construire de împrejmuiri noi prin desființarea celor existente numai în conformitate cu reglementările urbanistice aplicabile, de înlocuire a acoperișului existent în aceeași formă sau prin reconfigurare și înălțare cu maxim 0,50m și numai dacă înălțimea la streașină și coamă se încadrează în înălțimea maximum admisă prin regulamentul de urbanism aplicabil.

Mansarde și locuințe

Potrivit noului Cod de amenajare teritoriului, urbanismului și construcțiilor, fără a fi necesară autorizația de construcție se mai pot face lucrări de amenajare mansardă în poduri existente, inclusiv asigurarea circulațiilor verticale în locuințe unifamiliale, dacă nu se aduc modificări asupra volumetriei de ansamblu a clădirii și numai dacă nu sunt necesare măsuri de consolidare a clădirii. Totodată, doar pe bază de notificare se mai pot realiza renovarea și extinderea bucătăriei, renovarea și extinderea băii, închiderea în mod unitar a logiilor și balcoanelor în apartamente locuințe colective. Tot la categoria notificări a fost introdusă și construirea unei singure locuințe unifamiliale pentru folosința proprie, parter, fără subsol și arie desfășurată totală de maximum 150 mp în mediul rural, cu respectarea regulamentului de urbanism aplicabil în baza unor proiecte tip puse la dispoziție de autoritățile publice centrale sau locale cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, cu respectarea specificului local, realizate în baza unor concursuri de soluții. În ce privește extinderea unor încăperi aparținând clădirilor existente în  vederea amenajării de grupuri sanitare sau camere tehnice, aceasta este permisă pe baza unei notificări dacă suprafața este de maximum 25 mp sau are un procent de maximum 20% față de autorizația de construire existentă.

Apare acordul vecinilor

În cazul dezvoltatorilor imobiliari, dar și al persoanelor fizice, noul Cod prevede că solicitantul autorizației de construire are obligația să obțină acordul vecinului sau vecinilor în cazul în care pentru realizarea lucrărilor de construire/amenajare/desființare propuse sunt necesare măsuri de intervenție pentru punerea în siguranță a construcțiilor existente identificate prin concluziile expertizei tehnice sau a raportului de expertiză tehnică preliminară privind influența asupra vecinătăților, după caz. Acordul vecinilor se va exprima prin act încheiat în formă autentică, iar aceștia au dreptul de a refuza în mod justificat emiterea acordului. Refuzul se consideră justificat atunci când realizarea lucrărilor de construire este contrară legii precum și atunci când executarea lucrărilor de construire afectează imobilul vecinului, fără a fi propuse soluții adecvate de remediere a situației cauzate imobilului vecinului.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version