Un număr semnificativ de șoferi prinși pe picior greșit, chiar de Crăciun, s-au ales cu sancțiuni. Unii dintre ei, temporar, chiar fără carnet.
Din rândul celor care au lucrat, duminică, în prima zi a Crăciunului fac parte și polițiștii. Care au ieșit pe teren și făcut controale în trafic. Au reținut aproape 300 de permise de conducere și au retras peste 100 de certificate de înmatriculare.
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a prezentat luni, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, bilanțul activităților derulate de către oamenii legii în ultimele 24 de ore. Astfel s-a anunțat că polițiștii au intervenit la 2.980 de solicitări ale cetățenilor și au constatat 756 de infracțiuni.
Au fost peste 2.600 de apeluri la 112
„La data de 25 decembrie a.c., poliţiştii au acționat, la nivel național pentru a preveni faptele antisociale, organizând 243 de acțiuni. Au intervenit la 2.980 de evenimente, dintre care 2.617 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
În urma activităților, au fost constatate 756 de infracţiuni, 105 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.
De asemenea, au fost depistate 11 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 30 de măsuri preventive”, conform comunicatului IGPR.
Totodată, sursa citată a precizat că polițiștii au aplicat 2.699 de sancţiuni contravenţionale, pentru alte nereguli constatate, sancțiuni totalizând aproape 1.160.940 de lei.
Nereguli în trafic sancționate de polițiști
Cât despre acțiunile din trafic, poliţiştii rutieri care au acționat pentru creșterea siguranței în această sferă nu par să fi ținut cont de faptul că e sărbătoare, drept urmare nici nu au trecut cu vederea abaterile constatate. De unde și aplicarea de sancțiuni.
Conform IGPR, au fost constatate 114 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. „Au fost reținute 288 de permise de conducere și au fost retrase 108 de certificate de înmatriculare”, s-a mai notat în comunicat.
Sînt atît de periculoși cei cărora li s-au luat permisele de li se dă o foaie că mai pot conduce mașina încă două săptămâni! Nici o nepotrivire?
La fel, mașina este atît de rea că nu mai are ITP valabil de o lună că, tot așa, se dă pe loc o foaie că e bună mașina pt încă două săptămâni. Mai degrabă colectare de taxe decît prevenție?
Permisul nu ar trebui să fie decît o adeverință că ai trecut un examen, nimic altceva. Dacă ai făcut ceva rău fiind cu mașina sînt legi destule care să pedepsească fapta. Care-i deosebirea c-ai spart gardul cuiva cu mașina sau cu securea?
ZIARE.COM SCRIE CA IN ROMANIA E BUNASTARE . ROMANII PLEACA IN VACANTE LA SCHIAT SI LA PIRAMIDE. CAND SE PLICTISESC JOACA GOLF . GENERALU SLUGOI DUPA CE A VIZITAT PARISUL A MERS IN COREEA
LUCRU BINE FACUT
PENSIONARII SA VOTEZE GENERALU CA SA VA MAI DEA 50 DE BANI
Asa, si care sunt vestile proaste pentru soferi? Au fost sanctionati cei prinsi bauti, fara RCA, fara ITP, care au depasit viteze, etc.