A venit vara, mult-așteptatul sezon al vacanțelor. Iar românii care au în plan să-și petreacă fie un sfârșit de săptămână fie întreg concediul la Istanbul, metropola turcească, ori la Varna, în Bulgaria, și nu au la dispoziție o mașină pot opta pentru varianta de a merge cu trenul.
Sunt trenuri directe ce pleacă, de vineri începând, din Gara de Nord, cea mai mare gară din Capitală, către capitala bulgară, Sofia, și către Varna, una dintre destinațiile aleasă de mulți români pentru vacanța din sezonul estival.
CFR Călători a transmis că începând de vineri și până la toamnă, mai exact în perioada 3 iunie – 3 octombrie 2022, „pasagerii vor avea zilnic legături directe de la București către Halkali/Istanbul, Sofia, Varna și retur”.
„Trenul către Halkali/Istanbul va avea în compunere un vagon cușetă, iar trenul către Varna sau Sofia va avea în compunere două vagoane clasă”, au mai anunțat reprezentanții companiei de transport feroviar, într-un comunicat de presă.
Cât costă o călătorie
În cazul în care vă surâde varianta de a călători cu trenul către aceste destinații și vreți să știți și cât costă un bilet, oficialii CFR Călători au dat detalii și cu privire la acest aspect.
„O călătorie de la Bucureşti Nord la Halkali/Istanbul (sau retur) costă 53,2 euro la vagon cușetă cu 4 locuri.
Un bilet pentru o călătorie, Bucureşti Nord – Varna costă 22 euro, iar Varna – București Nord costă 28,2 euro la vagon clasa a 2-a.
Un bilet pentru o călătorie de la Bucureşti la Sofia (sau retur) costă 29,8 euro la clasa a 2-a”, se precizează în comunicat.
Biletele sunt vândute la casele de bilete din staţiile şi agenţiile CFR Călători deschise traficului internaţional – mai anunță compania de transport feroviar.