AcasăSOCIALVești de ultimă oră pentru șoferi! Au început pregătirile pentru darea în...

Vești de ultimă oră pentru șoferi! Au început pregătirile pentru darea în trafic a pasajului Domneşti – GALERIE FOTO

(sursa foto: Facebook/Irinel Ionel Scriosteanu)

Vești de ultim moment pentru șoferii exasperați de aglomerația din trafic. Pregătirile pentru deschiderea circulației pe pasajul de la Domnești, de pe Centura Capitalei, par să intre pe ultima sută de metri. Ar mai fi mai puțin de trei săptămâni până ca pasajul să fie dat în trafic, mai precis la mijlocul lunii noiembrie.

Au început pregătirile pentru darea în trafic a pasajului Domneşti pe 15 noiembrie”, a dat de veste miercuri, 26 octombrie, Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Ce a mai rămas de făcut

Secretarul de stat din cadrul Ministerului condus de către vicepremierul Sorin Grindeanu a anunțat, în acest context, într-o postare pe Facebook, și că sunt în curs de finalizare sensurile giratorii dinspre București și Domnești și de asemenea, că se continuă montarea indicatoarelor rutiere și realizarea marcajelor rutiere.

„Au fost finalizate straturile de mixturi asfaltice în zona pasajului, rampelor de acces și bretelelor, inclusiv la rampa de coborâre/urcare spre și dinspre #Domnești.

A fost montat atenuatorul de șoc la rampa de urcare dinspre Bragadiru și urmează montarea celui de al doilea la rampa de urcare dinspre Chiajna.

Se află în curs de finalizare sensurile giratorii dinspre București și Domnești.

A început turnarea straturilor de uzură pentru benzile de circulație 2 și 3 ale Centurii București și se pregătește instalarea parapetului New Jersey.

Continuă montarea parapetelui rutier de-a lungul Centurii București.

Continuă acoperirea cu stratul de protecție anticorozivă pe toată structura din beton a pasajului (pile, culei, ziduri, rampe).

Continuă montarea ultimilor stâlpi pentru iluminat, a lămpilor electrice și a tablurilor de conexiune pe mai multe zone ale pasajului.

Continuă montarea indicatoarelor rutiere și realizarea marcajelor rutiere.
Continuă lucrările la stațiile de pompare aferente rețelei de canalizare pluvială în zona pasajului”, a mai precizat Scrioşteanu în mesajul postat pe rețeaua de socializare.

Secretarul de stat a făcut publice și mai multe fotografii ce surprind stadiul lucrărilor.

Citiți și: S-a închis cercul! Cum arată Pasajul Domnești. Va fluidiza traficul în cea mai aglomerată intersecție de pe Centura Capitalei – VIDEO

Se schimbă regulile în sensul giratoriu. Cum vor putea șoferii scăpa de amendă

Autostrada Transilvania. S-a semnat contractul pentru finalizarea Lotului Chețani-Câmpia Turzii

Și tot miercuri, 26 octombrie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, pe aceeași rețea de socializare, că în cursul acestei zile a fost semnat contractul pentru finalizarea construcției Lotului Chețani-Câmpia Turzii, al Autostrăzii Transilvania.

„Este ultimul lot care lipsește din tronsonul de autostradă care face legătura între Târgu Mureș și Cluj-Napoca.

Asocierea de constructori austrieci și germani are la dispoziție 420,34 milioane de lei (fără TVA) și 21 de luni (3 luni proiectare și 18 luni execuție) pentru a finaliza lucrările la acest lot al A3.”, a transmis Grindeanu în postarea sa.

Conform precizărilor ministrului Transporturilor, pe acest lot vor fi construite două poduri, șapte pasaje și un nod rutier (Chețani).

„Construcția lotului Chețani-Câmpia Turzii (15,70 km) este finanțată din fonduri europene”, a mai ales să menționeze Grindeanu.

890 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger