Sunt vești care pică precum un trăsnet pe capul românilor – atât a celor aflați deja la pensie, cât și a celor care se gândesc deja la perioada rămasă până când vor ieși din câmpul muncii.
Se revine la discuțiile despre PNRR. Creşterea pensiilor a fost „amanetată” pentru 50 de ani de fostul guvern la Bruxelles, potrivit Antena3. Iar în situația în care ministrul Muncii nu va renegocia acest aspect cu reprezentanții Comisiei Europene, viitoarele majorări ar fi în pericol.
Întrebat, dacă în PNNR s-a stabilit o dată anume, dacă nu se renegociază pragul de 9,4 plafon din PIB pentru pensii, ministrul a răspuns: „este o perioadă foarte scurtă, până în 2070”.
Cât privește eventualitatea ca vârsta de pensionare să se majoreze până la 70 de ani, subiect îndelung discutat în ultimele zile, întrebat dacă ne-am angajat, în PNNR, să crească această vârstă, ministrul Budăi a răspuns: „este scris doar o precizare că încurajăm viața activă până la 70 de ani (…) adică să fie stimulați cetățenii să lucreze până la 70 de ani”.
Este o creștere a vârstei de pensionare mascată până la 70 de ani? – a întrebat Mihai Gâdea. ”Putem interpreta la un moment dat şi aşa”, a răspuns Marius Budăi.
Budăi: Pensiile sunt răsplata cuvenită pentru o viață de muncă
Social-democratul marius Budăi a transmis și un mesaj pe Facebook, de această dată joi, 3 februarie, cu referire la pensii.
Iată cum sună:
„Se discută intens zilele acestea despre limitările impuse evoluției pensiilor. Este un subiect important și dur deopotrivă, pentru părinții și bunicii noștri, pentru oamenii care s-au sacrificat, care cu munca și tinerețea lor au făurit România așa cum o avem astăzi.
Dincolo de obstacolele financiare, de limitările bugetare, grija pentru părinții și bunicii noștri nu este, așa cum greșit susțin unii, o chestiune ideologică. Responsabilitatea față de generațiile care ne-au crescut este o datorie morală și de onoare.
Din acest motiv, la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale facem tot ce ne stă în putere pentru a convinge și ceilalți decidenți sau parteneri de nevoile reale ale seniorilor pentru un trai decent. OMENIA NU ESTE NEGOCIABILĂ!
Deși nu am participat la tratativele externe privind angajamentele României, deși este limpede că acestea s-au făcut în dispreț față de cei ce ne-au crescut, nu voi accepta niciodată paradigma conform căreia pensiile sunt cheltuieli sociale sau ajutoare. Pentru cei mai mulți dintre cetățenii români, pensiile sunt răsplata cuvenită pentru o viață de muncă, adesea în condiții mult mai grele decât astăzi.
De aceea, mi-am asumat, alături de colegii din Partidul Social Democrat și la sfatul președintelui Marcel Ciolacu, acest portofoliu dificil.
Pentru noi,PSD, solidaritatea și echitatea contează.”