Elevii care participă la olimpiadele naționale primesc vești de la Guvern. Cele mai recente informații venite de la Palatul Victoria, mai exact de la ministrul Educației, au fost anunțate la finele ședinței de Guvern de joi, 26 mai.
Când ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a dat de veste că Executivul a adoptat o ordonanță de urgență ce cuprinde măsuri „foarte importante pentru învățământul preuniversitar”.
Cîmpeanu: „Aveam un sistem ridicol de recunoaștere a performanței la nivel național”
Concret, s-a anunțat majorarea premiilor la olimpiadele naționale. Premiul I va fi de 1.000 de lei, a anunțat ministrul Cîmpeanu, în fața presei.
„În primul rând, în contextul în care valoarea premiilor pentru participarea la olimpiade internaționale, olimpiade cu etape internaționale ajunge până la 12.550 lei premiul I, fiind peste 4.000 de lei mențiunea. Pentru etapa regională, premiul I este 4.440 lei, fiind peste 2.550 de lei mențiunea.
Aveam un sistem ridicol de recunoaștere a performanței la nivel național, la nivel internațional și nivel regional lucrurile sunt în regulă, dar premii naționale care să pornească de la 65 de lei și să se oprească la 150 de lei, pentru un elev care a fost primul în țară, la o anumită olimpiadă, au fost considerate ridicole de către Guvern. Pe bună dreptate. Pe cale de consecință, premiul I va fi 1.000 de lei, premiul II -700 de lei, premiul III – 500 de lei, iar mențiunea – 300 de lei”, a precizat Cîmpeanu.
Guvernul dublează alocaţia zilnică pentru participanţii la olimpiade naționale
Totodată, ministrul Educației a mai anunțat o măsură de interes pentru participanții la olimpiadele naționale.
„O a doua măsură foarte importantă pentru participarea la olimpiade naționale, Guvernul a dublat astăzi alocația zilnică pentru cazare și masă pentru fiecare participant la olimpiade naționale și vă anunț că în medie sunt 20.000 de participanți, elevi și profesori”, a anunțat ministrul Educației.
„Dublarea de la 100, la 200 de lei pe zi alocație, doar alocația, înseamnă că luând în calcul numărul de beneficiari, elevi participanți și profesori însoțitor și profesori din comisii, alocația zilnică pentru participarea la olimpiade este 20.000 înmulțit cu 200, 4 milioane de lei zilnic, susținuți de către Guvernul României”, a mai punctat Cîmpeanu.
Vă amintim că, încă din 13 mai, după ce premierul Ciucă și ministrul Cîmpeanu s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu lotul olimpic de matematică al României, clasat pe locul I la cea de-a XXXIX-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru seniori (BMO 2022), de la nivelul Executivului s-a transmis, într-un comunicat de presă, că „prim-ministrul a anunțat, cu această ocazie, că Guvernul va dubla alocația zilnică a fiecărui elev participant la olimpiade naționale și va majora semnificativ valoarea premiilor pentru elevii care câștigă olimpiadele la acest nivel”.