Cauta

Veşti bune pentru cei cu domiciliul în România: primesc bani de la stat! Guvernul a anunţat cine e pe listă

voucher vaccin

Ce trebuie să faci ca să primeşti 1.000 lei de la stat. Banii vin în luna august

Veşti execelente pentru o parte a populaţiei României. Proiectul de act normativ se află deja pe masa senatorilor. E o chestiune de timp până se aprobă.

Românii care împlinesc vârsta de 14 ani ar urma să primească un voucher în valoare de 200 de lei, pe care îl vor putea folosi pentru a urma cursuri de prim ajutor.

Cum primeşti voucherul?

Valoarea voucherului în cauză va putea fi actualizată anual, prin hotărâre de Guvern, cu rata inflaţiei. El va fi emis pe suport electronic și se va acorda la cererea beneficiarului sau a reprezentantului său legal, de către primăria de domiciliu.

„(1) Valoarea voucherelor de prim-ajutor de bază este suportată din bugetul de stat, prin bugetele locale ale unităţilor dministrativ-teritoriale.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se transferă prin legea bugetului de stat către unităţile administrativ-teritoriale, cu respectarea prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), unităţile administrativ-teritoriale pot aloca fondurile necesare din bugetul propriu”, se precizează în proiectul de lege.

Românii nu ştiu să acord prim-ajutor

Această idee le-a autorităţilor după ce s-a aflat că 80 la sută din români nu ştiu să acorde prim-ajutor.

În condiţiile în care 50% din toate decesele rezultate în urma accidentelor rutiere au loc la câteva minute după accidenf, iar în România instituţiile de resort comunică în spaţiul public un timp de intervenţie al ambulanţei de 5-8 minute, în timp ce nu mai puţin de 90% dintre români nu ştiu să acorde primul ajutor cunoştinţele de efectuare a manevrelor de resuscitare se dovedesc o resursă crucială, dar neexploatată, pentru salvarea de vieţi omeneşti în România”, se mai menționează în propunerea legislativă.

Ultimele stiri

  • Schimbarea Legii insolvenței, amânată. Se dă timp pentru ultimele tunuri date bugetului
  • Cafeaua decofeinizată prin CO₂ supercritic: cum se face, ce pierde (dacă pierde ceva) și cât de sănătoasă e cu adevărat
  • Se cere excluderea Israelului din competiții!
  • Jaf ca-n filme, cu patronul lui Marius Marin și Adrian Rus victimă
  • Noi contre în Coaliție. Social-democrații, atac la useriști: „USR nu face nimic/PSD este cel care contribuie la reforme și lucrează la ele”
  • Apar cauzele blackout-ului din Spania. 2.200 MWh din regenerabile au dispărut din sistem
  • Australia investește o sumă uriașă pentru Jocurile Olimpice din 2032
  • America lasă Europa fără medicamente
  • Consumatorii vulnerabili pot solicita online, începând de miercuri, acordarea tichetului electronic de energie. Ce valoare are tichetul și până când poate fi folosit
  • Vali Vijelie și lăutarii Monicăi Macovei
  • Exit mobile version