AcasăSOCIALVești bune! Mai mulți bani de la stat pentru calculatoare noi. Proiectul...

Vești bune! Mai mulți bani de la stat pentru calculatoare noi. Proiectul de lege, pe masa senatorilor

vouchere

Ajutorul financiar pentru achiziția de calculatoare noi ar putea crește de la 200 la 250 de euro. Aceasta este o propunere prevăzută într-un nou proiect de lege, care se află pe masa senatorilor.

Regulile acordării ajutorului financiar în valoare de 200 de euro, destinat achiziției de calculatoare noi, urmează să fie modificate. Vor exista mai mulți beneficiari ai acestui ajutor, în cazul în care inițiativa legislativă va ajunge să fie aplicată.

Ajutorul financiar crește la 250 de euro

Propunerea legislativă vizează modificarea Legii 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, în sensul modificării condițiilor de eligibilitate și a altor reguli ce privesc programul Euro 200.

În primul rând, va crește valoarea acestui sprijin financiar acordat tinerilor pentru achiziționarea de calculatoare noi, de la 200 de euro, cât este în prezent, la 250 de euro (echivalentul în lei a acestei valori).

În al doilea rând, bani de la stat va primi fiecare elev sau student ce provine dintr-o familie cu venituri mici.

Cine poate solicita acest ajutor

Mai precis, vor putea solicita acest ajutor:

– elevii sau studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar pe membru de familie mai mic sau egal cu 50% din valoarea salariului de bază minim brut la nivel național (în momentul de față, vorbim despre un prag de 1.500 de lei);

– elevii orfani sau crescuți de un singur părinte sau elevii abandonați de părinți și pentru care s-a stabilit o măsură de protecție socială;

– elevii care au deficiențe/ afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului (structurate potrivit Ordinului Ministerului Sănătății 1.306/2016).

Plafonul de 1.500 de lei se va indexa anual, prin hotărâre a Guvernului, în funcție de indicele de creștere a prețurilor de consum și nu va putea fi mai mic de jumătate din salariul minim brut.

Actualele reguli stabilesc că pot beneficia de ajutor în cadrul programului Euro 200 familiile cu elevi și/ sau studenți ai învățământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 250 de lei pe membru de familie.

author avatar
Andreea Vlad
281 afisari

1 COMENTARIU

  1. Iar se va umple talciocul de tablete si laptoape. Nici 10% din cei eligibili nu folosesc dispozitivele IT pentru scoala copiilor din familiile lor. Majoritatea le baga la amanet, le vand la talcioc sau se joaca parintii ori fratii mai mari pe ele. Pacat de bani, dar cel putin raman in tara, nu vor umple buzunarele bacherilor occidentali sau a oligarhilor ucrainieni.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger