Cauta

Veste șoc de la Comisia Europeană! Ce se întâmplă cu tarifele de roaming

O consultare publică lansată vineri de Comisia Europeană în privința revizuirii și prelungirii Regulamentului serviciilor de roaming aduce o veste șoc: revenirea tarifelor care umflau facturile călătorilor.

Regulamentul a eliminat, din iunie 2017, tarifele de roaming pentru călătorii din UE și din Islanda, Liechtenstein şi Norvegia. De atunci, de serviciile de roaming la preţurile de pe piaţa naţională (“Roam like at home”), una dintre cele mai emblematice realizări ale pieţei unice a UE, au beneficiat milioane de călători din UE.

Ceva normal, dar până când?

“Folosirea serviciilor de roaming, fără teama de facturi costisitoare neprevăzute la întoarcerea din vacanţă sau dintr-o călătorie de afaceri în străinătate, este acum ceva normal pentru europeni. Consumul este în creştere, iar cererea de servicii mobile arată că ‘roamingul la tarife naţionale’ s-a transformat într-un obicei”, a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene, Margrethe Vestager.

″În vara anului 2019, europenii au utilizat de şaptesprezece ori mai multe date în roaming decât înainte de eliminarea suprataxelor pentru serviciile de roaming. Roamingul fără suprataxe le permite milioanelor de cetăţeni ai UE să rămână conectaţi atunci când călătoresc în străinătate. Călătoriile de afaceri şi munca la distanţă sunt mai accesibile, ceea ce aduce beneficii în special IMM-urilor. Comisia depune eforturi pentru a se asigura că europenii pot continua să se bazeze pe avantajele serviciilor de roaming fără taxe suplimentare în UE”, a declarat la rândul său comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.

Nou regulament, în iunie 2022

Întrucât prevederile actuale expiră în iunie 2022, Comisia preconizează că va trebui să propună un nou regulament pentru ca europenii să continue să beneficieze de aceste avantaje şi, prin urmare, va revizui şi va prelungi Regulamentul privind serviciile de roaming. Odată cu lansarea consultării publice, acest proces s-a pus în mişcare.

Deşi obiectivul pe termen lung ar fi acela de a garanta serviciile de roaming la preţurile de pe piaţa naţională fără reglementarea pieţei, pe termen mediu anumite măsuri legislative continuă să fie necesare. Consultarea se va desfăşura timp de 12 săptămâni.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version