AcasăSOCIALVeste pentru toţi seniorii: ce se întâmplă cu recalcularea pensiilor

Veste pentru toţi seniorii: ce se întâmplă cu recalcularea pensiilor

pensie

Pensionarii vor primi din lunile mai-iunie deciziile cu pensiile recalculate, pensii care din septembrie vor intra în plată. În cazul în care unii pensionari vor avea pensii mai mici ca urmare a recalculării, ei vor rămâne cu pensia actuală, pentru că legea arată că nici un beneficiar nu poate avea pensia scăzută.

Prima mărire a venit la începutul anului și a fost proporțională cu rata inflației, iar cea de-a doua creștere va fi în septembrie, cu ocazia recalculării pensiilor.

Pensia minimă ar creşte spectaculos

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat că de la 1 septembrie pensia minimă pentru cei care au cotizat având salariul minim va fi de peste 1900 de lei. După creșterea care a avut loc la 1 ianuarie, pensia minimă este în prezent 1281 de lei, iar de la 1 septembrie va crește cu 84%.

Este foarte interesant să privim împreună situația celor care primesc indemnizația minimă socială.

Printre cei care, de la 1 ianuarie primesc 1281 de lei (atât va fi pensia minimă), sunt români care au contribuit la bugetul de asigurări sociale de stat o singură zi – au avut un accident de muncă din cauza căruia și-au pierdut capacitatea de muncă și au intrat în sistemul public de pensii doar cu o zi de contributivitate, dar au indemnizația minimă socială, fiindcă au devenit pensionari încadrați în invaliditate.

Și tot în indemnizația minimă socială avem români care au contribuit la bugetul asigurărilor sociale de stat timp de 35 de ani – adică stagiul complet de cotizare – dar care timp de 35 de ani au fost pe salariul minim pe economie.

Din această cauză, pe actualele reglementări, practic venitul din pensie pe care-l primesc este tot de 1.125 de lei, cât era până anul trecut, dar 1.281 de lei, de la 1 ianuarie 2024. Și aici se face dreptate. Domniile lor vor avea o pensie ajustată„, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

author avatar
Andrei Ștefan
2.026 afisari

2 COMENTARII

  1. Se vede ca nu au scoala. Tot timpul recalculeaza pensiile si de fiecare data le da altfel.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger