O veste bună pentru șoferii din România, care vor să scutească un drum pentru a-și ridica fie carnetul de conducere, fie certificatul de înmatriculare al mașinii.
Permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare vor fi livrate la domiciliul șoferilor. Totul, după ce Poşta Română a câştigat un contract cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti (RAAPPS). E vorba de un contract pe durata a 4 ani.
„Compania Naţională Poşta Română a câştigat un contract cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti (RAAPPS), în baza căruia va livra, la domiciliile titularilor, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor. Pe durata de 4 ani a contractului se estimează a fi livrate aproximativ 9.600.000 de trimiteri.
În baza contractului, Poșta Română va livra aproximativ 2.400.000 trimiteri pe an. Livrarea documentelor este asigurată în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu”, anunță vineri, 10 februarie, Poțra Română, într-un comunicat.
Punctaj maxim
Conform sursei citate, contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise „la care au depus oferte 3 participanți, printre care unii dintre principalii jucători locali de pe piaţa de profil.
Poșta Română a avut însă oferta câștigătoare, cu un punctaj maxim. Criteriul de atribuire a fost “cel mai bun raport calitate – preț”, iar valoarea estimată a procedurii de achiziție a fost de 96.000.000 lei”.
Mesajul directorului Poștei
După câștigarea licitației, directorul general al Poștei Române a transmis și un scurt mesaj.
„Prin câștigarea acestei licitații, demonstrăm încă o dată că suntem pregătiți să concurăm, de la egal la egal, cu cei mai buni furnizori de servicii de curierat. În ultimii doi ani, furnizorul RAAPPS a fost tot Poșta Română, printr-un contract câștigat în fața competitorilor de pe piața de curierat”, a declarat Valentin Ștefan, citat în același comunicat.
Ce „veste” BOMBA !
Pana acum tot prin posta am primit cele 2 documente !
Îți crește barba până îți aduce poșta documentele(la fel ca facturile,după aprox. o lună)asta dacă nu ți le pierd.