Cauta

Veste mare pentru pensionari, de la şeful Casei de Pensii: „Am semnat contractul”

Cotizezi o viaţă întreagă la pensie, dar NU mai apuci s-o încasezi! Calculul dureros pentru români

Daniel Baciu, şeful Casei de Pensii, a făcut un anunţ important pentru toţi pensionarii. A spus că „oficial începe procesul pentru toate cele 4,8 milioane de pensii aflate în plată!”.

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice susține că a semnat contractul pentru realizarea softului necesar recalculării pensiilor, astfel încât începe oficial procesul de recalculare a celor 4,8 milioane de pensii aflate în plată.

Peste 95% dintre dosarele de pensii, evaluate

Daniel Baciu a subliniat că în acest moment peste 95% dintre dosarele de pensii au fost evaluate, urmând să fie introduse în sistemul electronic al Casei de Pensii, iar începând din luna septembrie vor fi tipărite noile taloane de pesnii ce cuprind noile majorări.

”Azi am semnat contractul subsecvent privind realizarea softului necesar recalculării pensiilor conform prevederilor Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii. Oficial începem procesul de recalculare a celor 4,8 milioane de pensii aflate în plată. Suntem în linie dreaptă și hotărâți să facem dreptate pensionarilor după o viață întreagă de muncă!

Suntem determinați să respectăm termenul prevăzut de lege astfel încât pensionarii să primească veniturile majorate prin noua lege a pensiilor”, a scris Daniel Baciu, seara trecută, pe o rețea socială.

Principiul de indexare a pensiei minime este legat de inflație. Numai în ianuarie vom mai face indexări cu rata inflației și 50% din creșterea reală a salariului mediu brut. Și pensia minimă se va indexa cu aceeași valoare cu cât se indexează și valoarea punctului de pensie”, a mai spus Daniel Baciu.

Topul celor mai mari pensii din România

Cea mai mare pensie din România ajunge la peste 100.000 de lei lunar. Totul, în timp ce pensia medie, luna trecută, a fost de aproape 2.300 de lei.

Cea mai mare pensie din România a trecut de 100.000 de lei brut, după indexarea de 13%, de la începutul anului, potrivit Antena3. Chiar și după scăderea impozitelor, norocosul pensionar tot încasează „în mână” în jur de 19.000 de euro lunar.

S-a mai aflat că cel care primește cea mai mare pensie din țara noastră este un fost bancher. Lunar, îi intră în cont aproape 96.000 de lei, după ce statul îi oprește aproape 13.000 de lei. Din valoarea brută de peste 108.000 de lei se scad 2.000 de lei neimpozabili, potrivit legii actuale, dar sunt impozitați cu 10% puțin peste 106.000 de lei.

În topul 5 al celor mai mari pensii de la noi din țară apar alți patru români, cu sume care trec de 60.000 de lei lunar. E de precizat că toţi aceşti bani sunt rezultatul contributivității.

Ultimele stiri

  • Țepele de pe vremuri. La plajă, la restaurant, la discotecă
  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version