AcasăSOCIALVeste dezastruoasă pentru angajaţi: salariul mediu a scăzut! Suma cu care s-a...

Veste dezastruoasă pentru angajaţi: salariul mediu a scăzut! Suma cu care s-a micşorat este importantă

salariul mediuEi sunt cei mai norocoşi angajaţi din România: scutiți la plata impozitului pe venitul din salarii

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.688 lei, în luna august 2021, cu 92 lei (-1,6%) mai mic decât în luna iulie 2021, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.487 lei, în scădere faţă de luna precedentă, cu 58 lei (-1,6%), arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (8.377 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.957 lei).

Totuşi, salariul este mai mare decât în 2020

Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 6,5%.

Indicele câştigului salarial real a fost 101,2% pentru luna august 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 98,2% pentru luna august 2021 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 223,0%, cu 4,2 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iulie 2021.

De ce a scăzut salariul mediu, în România?

În luna august 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna iulie 2021 ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

Scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie, încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, în unele activităţi economice.

author avatar
Andrei Ștefan
125 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger